Coronavirus. Societatea de consum în pericol. Perspective sumbre pentru economia mondială

Pandemia de COVID-19 afectează grav economia la nivel internațional și, evident, va fi afectată și economia României.

Pauza forțată apărută la nivelul marilor economii ale lumii, în contextul sfatului adresat oamenilor de a sta acasă, înseamnă o întrerupere a producției, în lanțurile de distribuție și aprovizionare, limitarea circulației persoanelor, dar și a mărfurilor.

În urma pandemiei se opresc sursele de venit, dar cheltuielile trebuiesc făcute. Oamenii care stau acasă așteaptă salarii, plăți care sunt sub semnul întrebării, cel puțin pentru perioade mari de timp, dacă firmele nu își mai reiau activitatea. Este critic acest moment în care ne aflăm, dar la fel de critic poate fi și momentul în care vom ieși din carantină.

Specialiștii apreciază că șocul economic va fi unul destul de serios. State precum Marea Britanie abordează lucrurile dintr-o cu totul altă perspectivă. În Germania, statul a acordat susținere financiară nelimitată firmelor. Danemarca se oferă să suporte 75 la sută din salariile angajaților de la firmele private, numai să nu fie concediați. Pentru că oprirea economiei nu are cum să ducă decât la o criză din care ne vom reveni la fel de greu ca dintr-o epidemie ce afectează sistemul de sănătate. Întrebarea este ce facem dacă trece epidemia și avem faliment după faliment?

În România, au fost deja luate măsuri, dar multe dintre ele s-au referit la persoanele fizice, de exemplu amânarea dărilor către stat. Ministrul de finanțe Florin Cîțu anunță chiar că ar fi discutat cu băncile pentru a amâna plata ratelor pentru cei care au împrumuturi. Multe firme și-au trimis parțial angajații acasă, iar de săptămâna aceasta se vor închide tot mai multe activități, odată cu declanșarea stării de urgență. Să nu uităm că economia României era susținută în bună parte de consum, care va fi afectat. Un editorial dintr-un ziar american chiar numea această epidemie drept o carantină a consumului.

La această oră cam toți angajatorii au anunțat că vor susține plata salariilor celor care stau acasă, în cuantum de 100% sau în proporție de 70-80% din suma totală. Dar nu toate firmele au aceste posibilități pe termen lung, pe mai multe luni.

Reprezentanții mediului de afaceri au întocmit deja un set de 100 de măsuri pe care le propun guvernului României, măsuri considerate vitale, pentru ca mediul de afaceri să depășească șocul economic pe care îl provoacă pandemia de COVID-19. Astfel, RBL, Romania Business Leaders, Concordia, mai multe voci din mediul de business declară că ar fi de dorit ca:

- Statul să achite toate restanțele pe care le are față de companii din rambursări de TVA - Să se amâne plata tuturor sumelor datorate de companii bugetului de stat, pe o perioadă de minim 90 de zile, începând cu datoriile aferente lunii februarie. Aici pot intra: contribuții la salarii, impozit pe venit, impozit pe profit, TVA. - Acordarea de linii de finanțare nerambursabile sau cu dobândă 0 pentru plata angajaților și a furnizorilor către întreprinderile mici și mijlocii românești direct afectate; - Acordarea de garanții guvernamentale companiilor pentru a lua finanțări bancare pentru a depăși această situație.

Alte măsuri sunt enumerate și de către CONAF - Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin -, printre care accesul gratuit la utilități publice în această perioadă, vorbim despre apă, energie electrică, gaze, atât pentru persoane fizice, dar și juridice.

Și ANPC, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor, propune amânarea plății ratelor bancare cu 90 de zile pentru românii care au credite imobiliare și nu numai asta, a declarat Paul Anghel, directorul general al ANPC.

Grupuri de antreprenori din retail cer închiderea mall-urilor. Le este imposibilă susținerea activităților și plata angajaților, a chiriei, a cheltuielilor de funcționare, în această perioadă.

Un semnal de ajutor vine și din partea Uniunii Transportatorilor, grav afectată de tot ceea ce se întâmplă.

Sunt tot mai multe voci din economie care cer să se ia măsuri pentru a proteja și susține economia, pentru că firmele nu fac față fără ajutor.

Potrivit ministrului Finanțelor Florin Cîțu, este nevoie cam de 1% din PIB, 11 miliarde de lei, pentru a susține economia în această perioadă. Guvernul a promis ferm că va veni în ajutorul companiilor, după discuții cu organizațiile acestora, informează ziuanews.ro.