Coronavirus și 1 aprilie: Ani grei de închisoare pentru glume!

Glumele de 1 Aprilie ce vizează noul coronavirus sunt pedepsite prin lege în Thailanda şi atrag după sine o pedeapsă de până la cinci ani de închisoare, informează DPA.

 

Departamentul de Relaţii Publice al Guvernului de la Bangkok a publicat marţi pe contul său de Twitter un infografic în care se afirmă că „este împotriva legii ca oamenii să pretindă în mod fals că au COVID-19 cu ocazia Zilei Păcălelilor, sărbătorită pe 1 Aprili”.

„Persoane din lumea întreagă suferă din cauza pandemiei de COVID-19 şi acesta este un motiv suficient de puternic pentru ca oamenii să fie mai prudenţi şi să nu se folosească de acest lucru pentru a face farse sau glume”, precizează acelaşi text online.

Guvernul thailandez a decretat marţi starea de urgenţă, care va rămâne în vigoare cel puţin până în data de 30 aprilie, în contextul în care această ţară asiatică încearcă să oprească răspândirea noului coronavirus.

Printre măsurile adoptate în cadrul decretului prin care a fost adoptată starea de urgenţă stipulează că „panicarzii sunt avertizaţi să nu răspândească ştiri false sau zvonuri despre pandemia de COVID-19 prin niciunul dintre canalele media”, a precizat Departamentul de Relaţii Publice al Guvernului thailandez într-un alt mesaj publicat marţi pe Twitter.

Cei care încalcă aceste dispoziţii vor fi urmărite penal în virtutea legilor aferente infracţionalităţii online, care îi pedepsesc pe internauţii care introduc informaţii false în sistemele computerizate. Aceste legi prevăd pedepse de până la cinci ani de închisoare sau amenzi de până la 100.000 de bahţi (3.055 de dolari).

În Thailanda s-au raportat marţi 127 de cazuri noi de contaminare cu noul coronavirus, iar bilanţul a ajuns în această ţară la 1.651 de cazuri confirmate şi 10 decese, informează Agerpres.