Măsuri dure impuse populației. Școlile în care sunt raportate cazuri de infecţii cu noul coronavirus vor fi închise, iar evenimentele cu un număr mai mare de 1.000 de persoane vor fi interzise.
Măsurile au fost anunțate duminică la prânz, în cadrul unei declarații de presă de către Secretarul de stat în Ministerul Afacerilor Interne Raed Arafat. E posibil ca acestea să fie urmate și de altele.
„În primul rând, s-au aprobat procedura şi criteriile de suspendare a cursurilor şcolare în unităţile de învăţământ în contextul confirmării unui caz sau a mai multor cazuri de infecţie cu coronavirus
Această procedură a fost redactată de Institutul Național de Sănătate Publică şi nu ia în considerare doar aspectele medicale. Poate la nivelul Comitetului judeţean, care decide în final la propunerea DSP şi a Inspectoratului Şcolar din judeţul respectiv, să analizeze alte criterii decât cele medicale când ia această decizie: criterii sociale, discuţii cu părinţii şi aşa mai departe
Începând de astăzi, se aprobă luarea măsurii de interzicere a oricăror activități care presupun participarea unui număr mai mare de 1.000 de persoane
Pentru activitățile cu un număr mai mic de 1.000 persoane, măsura va fi adoptată la nivel local pentru fiecare eveniment în parte pe baza unei analize a riscurilor și a tipului de activitate, cu avizul prealabil al Direcției de Sănătate Publică
Aceste măsuri sunt prevăzute până la 31 martie, dar pot fi prelungite în funcție de evoluțiile la nivel european. Măsura vizează atât evenimentele publice cât și cele private desfășurate în interior și evenimentele în aer liber. E o măsură preventivă, dar necesară
Sistarea până la 31 martie a stagiilor practice în spitale pentru studenți, precum și vizitele aparținătorilor persoanelor internate
Cei care intră în izolare 14 zile sunt obligaţi să stea în izolare 14 zile
Recomandarea pentru cei care vin acasă de Paște: să încerce să nu vină din zonele afectate
De astăzi, intră aceste reguli. Ne cerem scuze că va produce nemulțumiri”, a spus Arafat.
El a continuat că : „După o discuție amplă, considerăm că sunt măsuri care în acest moment sunt necesare pentru prevenire. Sperăm să avem înțelegere
Dacă e o întâlnire care depășește 1.000 de persoane, înseamnă că nu are loc!
Anumite spectacole la limita de 1.000... se pot pune în vânzare bilete mai puține. Îmi pare rău că trebuie luate aceste măsuri, dar se impun, aceasta este situația”, a conchis el.
Pe data de 31 martie, se va face o evaluare a riscului de infectare cu COVID-19, iar atunci se va decide dacă interdicţia se va ridica sau se va prelungi.
În România s-au semnalat 13 cazuri de coronavirus, iar sâmbătă o persoană suspectă de infestare a fost descoperită în București.