Coronavirus. „Cocktail-ul” folosit în spitalele din România a fost dezvăluit

Dacă ai contractat Coronavirus şi vei fi internat într-un spital românesc, te aşteaptă o listă lungă de medicamente ce îţi vor fi administrate.

Conform libertatea.ro, „românii depistați pozitiv cu noul Coronavirus primesc trei categorii de medicamente, tratamentul fiind o combinație, în funcție de simptomele specifice ale fiecărei persoane”

Sursa citată aminteşte că informaţiile prezentate nu reprezintă o recomandare de tratare acasă, având în vedere că fiecare caz de Coronavirus are paricularităţile sale şi trebuie tratat separat, la spital, sub supravegherea doctorilor.

Dr. Adrian Marinescu, medic primar specializat în boli infecțioase la spitalul Matei Balș, a subliniat că aceste date nu se află într-un ghid oficial al Organizației Mondiale a Sănătății (OMS).

Astfel, în funcție de simptome, pacienții primesc Paracetamol și Algocalmin, iar pentru tuse li se administrează Codeină sau Eurespal. Anti-inflamatoarele, Nurofen/Brufen sau Diclofenac. Noutatea, combinațiile de medicamente anti-gripă și anti-HIV (Tamiflu combinat cu Kaletra sau Darunavir Cobicistat combinat cu Tamiflu) se mai regăsesc pe listă.

„Întrucât structura noului virus seamănă cu HIV, este un tratament combinat. Tamiflu se ia în doză dublă față de gripă, adică două pastile cu concentrație de 75 miligrame la adulți dimineața și două seara. La copii se iau tot patru astfel de pastile, tot dimineața și seara, dar de concentrație mai slabă, de 30 miligrame. La acesta se adaugă un medicament folosit în tratamentul HIV, numit Kaletra. Aici sunt tot 4 capsule pe zi. Deci Tamiflu plus Kaletra. A doua combinație este una secundară, folosită mai puțin, și este vorba de Darunavir Cobicistat, echivalent cu Kaletra, plus Tamiflu”, a declarat Marinescu sursei citate.

foto simbol