Coronavirus afectează și economia României. Comerțul de miliarde de euro cu China, în pericol? Analiză

China este al șaptelea partener comercial al României, iar răspândirea coronavirusului afectează business-urile locale care importă în special telefoane, mașini și echipamente electrice direct din această țară, potrivit estimărilor analiștilor KeysFin.

Impactul la nivelul economiei va fi însă direct proporțional cu perioada necesară contenției virusului.

„În ciuda efectelor economice majore în cazul Chinei, semnificative la nivel global și local, nu considerăm că momentan se impune să luăm în calcul un scenariu alarmist. Există experiențe asemănătoare anterioare (SARS sau ZIKA), așa că e important să reamintim că, atunci când se va limita răspândirea virusului, lucrurile vor reveni, gradual la normal și în regiunile puternic afectate, iar normalizarea situației va duce la reaprinderea cererii globale de produse chinezești”, apreciază Roxana Popescu, Managing Director al KeysFin, unul din cei mai importanți furnizori de soluții de business information din România.

Ce se întâmplă pe plan local?

„Cu toate acestea - avertizează Roxana Popescu -, faptul că multe companii internaționale se bazează exclusiv pe China pentru lanțul de producție ar trebui să le ridice semne de întrebare și să le facă să regândească planurl de business în eventualitatea altor situații neprevăzute care pot apărea pe viitor. Pe plan local, impactul direct imediat nu este unul de amploare tocmai pentru că importurile principalelor categorii de produse nu vin de aici, iar, în ceea ce privește exporturile, acestea au o valoare suficient de mică ca stoparea sau diminuarea acestora să nu producă efecte imediate“.

Valoarea schimburilor comerciale (exporturi plus importuri) dintre România și China a înregistrat o creștere de 13,7% comparativ cu anul 2017 și s-a dublat față de 2008, depășind 5,1 miliarde de euro în 2018, potrivit datelor Institutului Național de Statistică (INS).

Made în China, cumpărat în România

Valoarea importurilor din China reprezintă doar 5,3% din totalul importurilor românești. China este totuși a cincea sursă de importuri directe ale României, valoarea acestora crescând cu 16% față de 2017 și cu 83% față de 2008, la 4,4 miliarde de euro în 2018.

Pe categorii de produse, primul loc în topul importurilor românești din China este ocupat de mașini, aparate și echipamente electrice și dispozitive mecanice. Acestea au însumat 2,3 miliarde de euro în 2018 – reprezentând 52% din totalul importurilor din China.

Topul mărfurilor

În clasament urmează categoria metalelor comune (fontă, fier și oțel) și articole din acestea, în valoare de 365 milioane de euro, reprezentând 8% din totalul importurilor de produse chinezești. Pe locul trei în top se regăsesc materialele textile, în valoare de 314 milioane de euro, respectiv 7% din totalul importurilor din China.

Pe locurile patru și cinci urmează mărfurile (mobilă și jucării) și produse diverse, cu un total de 260 milioane de euro, și, în cele din urmă, instrumentele și aparatele optice, foto, medico-chirurgicale, a căror valoare se ridică la 234 milioane de euro (5%).

Produsele vegetale, cele mai mici valori

De cealaltă parte, cele mai scăzute valori ale importurilor din China, potrivit Institutului Național de Statistică, s-au înregistrat în 2018 la produsele vegetale (fructe, semințe, cafea, legume), în valoare de 12 milioane de euro, reprezentând doar 0,3% din totalul importurilor de origine chineză, animale și produse animale (pește, lactate și carne), în valoare de 2,4 milioane de euro, însumând 0,1% din același total și grăsimi și uleiuri, cu doar 1,5 milioane de euro (0,03%).

Citiți mâine pe evz.ro care este balanța comercială reală a importurilor și exporturilor pe axa România-China - China - România.