Un aspect foarte important aproape neglijat până acum îl reprezintă posibilitatea ca Coronavirus să sufere mutații ce l-ar face și mai agresiv.
Un studiu realizat în China ar indica faptul că virusul care a stârnit panică la nivel global ar fi suferit deja anumite mutații. Această „teorie” nu este însă aprobată de toți cercetătorii, care consideră că momentan nu există două tulpini ale virusului, dintre care una să fie mai agresivă, scrie RFI.
Étienne Simon-Lorière, responsabila laboratorului ce studiază virusul în cadrul Institutului Pasteur din Paris susţine că studiul cuprinde mai multe erori tehnice, iar concluziile sunt exagerate:
„Autorii nu dispun de niciun element pentru a putea afirma cu exactitate că o versiune a virsului este mai agresivă decât cealaltă şi nici dacă este vorba, cu adevărat, de două linii virale distincte”, a declarat Étienne Simon-Lorière.
„Riscul ca o mutaţie să determine o schimbare profundă a virusului este unul extrem de mic”, precizează Étienne Simon-Lorière de la Institutul Pasteur din Paris. «În 99,99 % din cazuri, aceste mutaţii nu schimbă nimic – ele se numesc mutaţii tăcute. Un virus care omoară toate persoanele infectate, va muri şi el invariabil”, a mai declarat aceasta.
Un alt cercetător a declarat că Coronavirus ar fi suferit deja mutații, dar minore, care nu „operează” în mod diferit față de cum a făcut-o virusul până acum.
„Mutaţiile identificate de cercetători indică modificări minore, fără efect, ce au fost supra-interpretate”, consideră Bruno Lina, responsabilul Centrului Naţional de Referinţă pentru vurusuri respiratori, cu sediul la Lyon.