Panica generată de Coronavirus a atins o mare televiziune din România, ai cărei reprezentanţi le-au transmis angajaţilor că este timpul să respecte şi aplice mai multe măsuri de prevenţie a propagării virusului apărut în China.
Conform paginademedia.ro, la Digi 24 se iau măsuri pentru prevenirea răspândirii coronavirusului: angajații instituției au primit un mesaj despre ce trebuie să facă și să nu facă în această perioadă.
„Printre măsuri:
Invitații nu vor mai fi machiați de serviciul postului TV.
Prezentatorii să evite orice contact fizic cu invitații din platou.
Mai puțini invitați în studio, mai multe intervenții telefonice.
Reporterii să încerce să se macheze singuri.
În același mesaj, se vorbește și de dezinfectarea spațiilor pe care le folosesc (birou, spații comune).
Redăm în continuare măsurile luate de conducerea Digi 24, trimise angajaților de Dumitru Rahău, producător general al stației:
Infecția cu COVID-19 nu este deloc vreo glumă, e o amenințare cât se poate de reală. O amenințare care ne poate afecta pe noi toți, atât individual, cât și din punct de vedere al televiziunii la care muncim.
În acest sens, impunem niște reguli noi pe care le aplicăm începând de acum și cu o serie de sfaturi cu caracter obligatoriu:
Niciun invitat invitat nu va mai beneficia de serviciile de machiaj și coafor. Vor fi duși de fetele de la recepție direct în studio.
Rog prezentatorii să evite orice contact fizic cu invitații din platou: strângeri de mâini, pupături etc.
Încercați să păstrați o distanță de 1-2 metri față de invitați. Să încercăm să limităm numărul invitaților din platou
Să încercăm să folosim cât de mult reacțiile telefonice în locul prezenței invitaților în platou
Rog reporterii să încerce să se machieze singuri și să evite pe cât posibil serviciile de machiaj Digi 24
Fetele de la machiaj și coafor sunt obligate să dezinfecteze toate ustensilele, scaunele, mesele și, cel mai important, mânerele ușilor
Vom achiziționa în cel mai scurt timp dispensere de dezinfectant pe care le vom amplasa prin clădire. Vă rog să le folosiți cât puteți de des.
Vom vorbi cu administrativul pentru ca femeile de serviciu să curețe și să dezinfecteze cât se poate de des toate balustradelele, mânerele. Încercați să nu mai puneți mâna pe acestea
Rog reporterii să încerce să evite pe cât posibil apropierea de mulțimi sau de persoane cu risc. Folosiți cât de des puteți dezinfectantul, măștile de față și mănușile chirurgicale, dacă aveți posibilitatea
Rog toți colegii să-și dezinfeccteze la începutul programului biroul. Cu spirt. Funcționează impecabil”, se arată pe paginademedia.ro.