Începând cu anul şcolar 2017-2018, actualele programe de încurajare a consumului de fructe şi de distribuire a laptelui în şcoli vor fi unificate într-un singur program cu finanţare europeană, denumit generic "Programul pentru şcoli". Acesta are prevăzute fonduri de 17,2 milioane de euro pentru anul şcolar 2017 - 2018, iar produsele distribuite vor fi diversificate, de la mere şi lapte, până la struguri, nectarine, morcovi, ardei graşi şi diverse iaurturi, inclusiv miere, a anunţat, astăzi, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR).
"Beneficiind de finanţare europeană din Fondul European de Garantare Agricolă al Politicii Agricole Comune, Programul pentru şcoli încurajează, de asemenea, achiziţiile locale sau regionale, lanţul scurt de aprovizionare, având la dispoziţie fonduri europene în valoare de 6.866.848 euro pentru schema de fructe şi legume şi de 10.399.594 euro pentru schema de lapte şi produse lactate", precizează MADR într-un comunicat de presă.
Până la 15% din aceste fonduri pot fi alocate pentru implementarea diferitelor măsuri educative de însoţire, precum vizite la ferme, la târguri şi expoziţii agricole, organizarea de concursuri tematice, ateliere de gătit şi de degustare etc.
Astfel, prin noul program se vor putea distribui şi alte fructe, nu doar mere, respectiv pere, struguri, prune, piersici sau nectarine, precum şi legume: morcovi, ardei graşi, castraveţi.
În privinţa laptelui şi produselor lactate distribuite regulat, recomandarea Ministerului Sănătăţii constă într-o porţie de 200 ml de lapte tratat termic, UHT sau pasteurizat sau produse lactate fermentate (iaurt, lapte acru, lapte covăsit, sana şi alte sortimente de lapte fermentate sau acrite) fără adaos de zahăr sau alţi îndulcitori, de fructe sau de cacao.
La propunerea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Ministerul Sănătăţii a agreat degustarea ocazională a mierii într-o cantitate de 1-3 grame per kilogram/corp, în cadrul măsurilor educative.
Conceput în jurul obiectivelor de sănătate şi educaţie, "Programul pentru şcoli" este un program cu precădere educativ, menit să-i familiarizeze pe copii cu un stil de viaţă sănătos şi să-i apropie de mediul rural ca sursă a produselor pe care le consumă. Programul are la bază două componente: distribuţia propriu-zisă a produselor şi măsurile educative care o însoţesc, apreciindu-se că simpla distribuţie nu poate asigura îndeplinirea obiectivelor.
MADR precizează că pentru o implementare eficientă, "Programul pentru şcoli" necesită implicarea activă a tuturor factorilor la nivelul comunităţilor, de la reprezentanţii administraţiei publice locale - consilii judeţene, direcţiile judeţene de sănătate publică, inspectoratele şcolare - până la producătorii locali interesaţi de furnizarea produselor.
Programul se adresează preşcolarilor din grădiniţele de stat şi particulare cu program normal de 4 ore şi elevilor din învăţământul primar şi gimnazial de stat şi particular.