Legenda clubului Dinamo, Cornel Dinu, a avut o primă reacție față de documentul semnat de Gabriela Firea, de a fi numit Cetățean de Onoare al Capitalei și în care era numit „fost antrenor principal la Steaua București”.
„Mulţumesc celor care se gândesc la mine, nu este o greşeală a doamnei Firea, pe mine mă distrează altceva. E gluma lui Piţi Varga: Ce MAI, MFA, tot MAI este! (n.r. - Ministerul Afacerilor Interne și Ministerul Forțelor Armate). Este vorba de Errare humanum est.
Am fost prieten foarte bun cu Răsvan, fostul soț al doamnei Firea, și cu mama acestuia, soacra doamnei Firea”, a spus Dinu, la Digi Sport.
În vârstă de 71 de ani, Cornel Dinu a început fotbalul la Târgoviște și a continuat la Dinamo, devenind o legendă a clubului din șoseaua Ștefan cel Mare. Dinu a fost și unul dintre cei mai importanți jucători ai echipei naționale.
După ce a renunțat la fotbal, Dinu s-a apucat de antrenorat și a pregătit-o în mai multe rânduri pe Dinamo, dar și echipa națională.