În dimineaţa zilei de 25 iulie 2016, Gheorghe Vlad a aflat că şi el a căzut victimă ordinii nefireşti. În acea dimineaţă a aflat că trebuia ca el, tatăl, să-şi îngroape fiica. Corina, fata lui în vârstă de 34 de ani, murise. Şi nu oricum. Ci violent. A alergat într-un suflet la casa Corinei, acolo unde locuia cu soţul şi cu cei doi copilaşi, nepoţii lui Gheorghe Vlad. A găsit acolo poliţia care investiga, iar trupul fetei lui întins pe jos, fără viaţă. Poliţiştii i-au spus că se sinucisese. Se spânzurase de un cireş din curte. O găsise soţul, care o dăduse jos.

De trei ani de zile, Gheorghe Vlad şi copiii care i-au mai rămas, fraţii Corinei, merg la mormântul ei cu inima frântă. Nu numai de pierderea suferită. Ci şi de convingerea că nu s-a făcut dreptate, iar Corina nu poate să se odihnească liniştită. Gheorghe Vlad şi fraţii Corinei sunt convinşi că femeia nu s-a sinucis. Ci a fost ucisă. Mai mult, indică şi asasinul: soţul ei. O spun peste tot, în public, la televizor, în petițiile trimise autorităților.

Ar putea fi revolta unui părinte care nu vrea să accepte realitatea. Durerea îl face să nu creadă că fiica lui s-a sinucis. Este posibil. Dar Gheorghe Vlad aduce şi nişte argumente foarte importante în sprijinul susţinerii lui categorice: „Sută la sută el mi-a omorât fiica. Că nu putea să suporte să plece din curte. Mi-a spus că: tati, mi-a zis că din curtea aia nu ies decât moartă. Asta era vorba lui: „Te strâng de gât şi te omor!”, de câte ori se mai certa cu ea şi îşi ieşea din fire, el era o fire mai impulsivă şi a ajuns la vorba asta. O bătea, o dădea cu capul, o lua de păr, o drăcuia”.

Sigur că o ameninţare sau nişte violenţe conjugale, deşi fapte grave şi încriminate de legea penală, nu sunt totuşi suficiente pentru a demonstra că o sinucidere este de fapt o crimă mascată în sinucidere. Dincolo însă de aceste afirmaţii, mai există multe semne de întrebare pe care ancheta de la faţa locului nu le-a lămurit. Unele dintre aceste semne de întrebare ar putea fi chiar probe în favoarea afirmaţiei lui Gheorghe Vlad: „A fost crimă, nu sinucidere. Fata mea a fost omorâtă”.

Ora morţii nu corespunde

Prima inadvertenţă este între ora de pe certificatul constatator al decesului, eliberat de legist şi ora reală a morţii. Adică, pe certificat este trecută ora decesului-15:15. Realitatea este cu totul alta. Trupul femeii a fost descoperit de soţ în jurul orelor 8,30 dimineaţa. La ora 9,00, când curtea se umpluse de lume şi venise şi poliţia, era deja întins pe jos. Nimeni, în afară de soţ, nu o văzuse spânzurată. Toţi o găsiseră întinsă. Soţul pretindea că, imediat ce a găsit-o, a dat-o jos din spânzurătoare. Ciudat este faptul că nici nu a încercat să o resusciteze, nici nu a sunat la 112, ci mai întâi la o rudă. Am putea spune că nu este o greşeală catastrofală, cea cu ora. Ci o eroare materială care poate fi îndreptată. Dar ea are o mare însemnătate. Arată că ancheta a pornit din prima cu stângul. Cu superficialitate. Iar ce începe prost, se termină şi mai prost.

Creanga este mai jos decât gâtul victimei

O altă eroare este cea privind înălţimea Corinei. În documentele de anchetă se afirmă că aceasta avea înălţimea de 1,64. În realitate, victima avea 1,72 m. Reiese din documentele ei medicale. Ar fi reieşit şi din simpla măsurare a cadavrului, dacă anchetatorii s-ar fi învrednicit să facă asta. De ce este foarte importantă înălţimea. Pentru că, dacă se consemna că femeia avea înălţimea reală, gâtul ei s-ar fi aflat mai sus decât locul unde soţul arată că era prinsă sfoara. Corina s-ar fi spânzurat de creanga unui cireş din curte, cireş deloc înalt, care, de altfel, a şi fost tăiat de soţul acuzat de crimă de către socru. Întrebările curg, firesc.

Dacă acea creangă era mai aproape de pământ decât înălţimea reală a Corinei, cum de s-a spânzurat, dacă ajungea cu picioarele la pământ? În plus, nu a fost găsit nici un scaun sau alt obiect pe care să se urce pentru ca apoi să şi-l arunce de sub picioare. S-a încercat o explicaţie de către anchetatori, care însă poate fi contrazisă uşor. Corina s-a spânzurat, flexându-şi genunchii. Atât de mare i-a fost dorinţa de a muri, încât s-a abţinut chiar şi în ultimul moment să se salveze şi să pună picioarele pe pământ. În practica de specialitate, au mai fost întâlnite astfel de cazuri. De data asta însă, nimic mai fals.

Poziţia cadavrului este cu picioarele întinse

Teoria spânzurării cu picioarele flexate cade imediat analizând poziţia cadavrului. Corina are picioarele întinse. Deci, nu a flexat genunchii pentru a se strangula. S-ar putea aduce argumentul că, după ce soţul a găsit-o şi a întins-o pe jos, încă nu se instalase rigiditatea cadaverică. Iarăşi este fals. Diferenţa între ora la care spune soţul că a lăsat-o singură în curte, după ce s-au certat, şi până la nouă dimineaţa, când a fost găsită, este mai mare decât intervalul în care se instalează rigiditatea.

Cele două urme de la gât

Pe gâtul cadavrului se pot observa două urme de strangulare, una sub cealaltă, dar care nu se continuă şi în spate, către ceafă. Este imposibil ca femeia să se fi atârnat singură de sfoară, să flexeze genunchii ca să se stranguleze, să nu reuşească din prima, iar după aceea să-şi revină, să-şi aşeze sfoara mai bine la gât şi să se mai atârne încă o dată, cu genunchii flexaţi.

Semnele de pe cadavru

Trupul Corinei are multiple semne, atât pe mâini, cât şi pe picioare. Unele sunt de violenţă. Fotografiile judiciare din dosar stau mărturie. Să presupunem că în timpul cât s-a certat cu soţul, în ziua fatidică, acesta a lovit-o de mai multe ori şi aşa au apărut aceste vânătăi. Oricum, soţul nu recunoaşte că a lovit-o, deşi semnele îl contrazic. De altfel, spune că nu şi-a lovit niciodată soţia, deşi martorii afirmă cu totul altceva. O mare problemă însă o reprezintă o echimoză foarte pronunţată pe care cadavrul o are pe spate, uşor către omoplatul drept. Aceasta sigur nu provine de la o eventuală bătaie. Ci, după părerea noastră, de la ceva mult mai grav. Vom vedea imediat.

Ştreangul fără laţ

Dar poate cel mai greu de explicat lucru, în povestea aceasta tragică, este lipsa laţului. Sfoara de care soţul spune că s-a spânzurat. Corina nu are laţ. Nu se strânge în jurul gâtului. Este pur şi simplu un nod, iar circumferinţa cercului sforii legate este cu mult mai mare decât capul sau trupul Corinei. Aici intervine declaraţia soţului, care bagă şi mai rău în ceaţă. Să menţionăm că sfoara nu a fost tăiată. Soţul afirmă că ea nu era bine legată de creangă, aşa că atunci când a descoperit cadavrul, a putut să o desfăşoare, fără să o taie. Anchetatorii nu au mai găsit nici un fel de sfoară pe creanga de unde se presupune că s-a spânzurat. Atunci, dacă femeia putea fi uşor scoasă din aşa-zisul laţ, de ce nu a scos-o pe acolo şi a trebuit să desfăşoare sfoara întreagă de pe creangă?

Crimă mascată în sinucidere

Relaţia Corinei cu soţul se degradase rapid în momentul în care aceasta a aflat că tatăl copiilor ei avea o amantă. Într-o noapte, când sub un pretext oarecare, acesta a plecat de acasă, Corina l-a urmărit şi a văzut tot. Atunci s-a decis să-l părăsească şi s-a mutat de acasă. Mai întâi la tatăl ei, apoi la o prietenă de la serviciu, cu gândul să divorţeze şi să-şi ia copiii la ea. Soţul a convins-o să se întoarcă acasă. Ea a făcut-o de dragul micuţilor, dar tot cu gândul de a divorţa. Zilnic aveau loc certuri.

În una dintre aceste certuri, soţul nu numai că a ameninţat-o pe Corina că o strânge de gât, dar a şi făcut-o. Femeia a leşinat, a fost reanimată cu apă, dar urmele de sugrumare i-au rămas pe gât. Sunt mulţi martori care le-au văzut. Avem o ipoteză cu privire la ce s-ar fi putut întâmpla în acea noapte fatidică. Cei doi s-au certat. Soţul a luat sfoara, folosită la legarea baloţilor de fân (bărbatul are afaceri în agricultură şi ţine în gospodărie astfel de sfoară) şi a sugrumat-o pe Corina.

Şi-a pus în practică ameninţarea pe care au auzit-o mai mulţi martori: „Dacă divorţezi, te strâng de gât”. Dinamica ar fi fost următoarea. Corina a fost mai întâi lovită, dovadă semnele de pe corp, apoi, imobilizată cu spatele la atacator, i s-a pus sfoara de gât pe la spate, genunchiul sub omoplat şi apoi criminalul a tras, până n-a mai respirat. Aşa se poate explica de ce nu există urme de sfoară şi pe spatele gâtului. Acolo erau mâinile celui care o sugruma. Prezenţa celor două urme pe gât şi a echimozelor pe degetele victimei arată că a fost omorâtă din a doua încercare, iar cu degetele a căutat să se apere şi să-şi desprindă sfoara care-i tăia respiraţia. Este o posibilitate, care nu trebuie deloc neglijată de către anchetatorii Parchetului din Târgoviște, care de trei ani încearcă să descâlcească acest caz.

Te-ar putea interesa și: