Corina Dănilă, la curent cu noile tendinţe

Prezentatoarea emisiunii „Femeia conduce“, de la Euforia TV, este foarte atentă la aspectul său şi consideră că îngrijirea tenului este esenţială pentru o apariţie de nota 10.

"Consider că îngrijirea tenului este partea cea mai importantă din procesul zilnic de înfrumuseţare, dacă vrei să fii mereu frumoasă şi atrăgătoare. Trebuie să dai impresia că nu ai apelat deloc la machiaj. Astfel, dimineaţa folosesc mai întâi o cremă exfoliantă, apoi aplic cu grijă o cremă hidratantă, după care folosesc un fond de ten profesional, pentru a-mi uniformiza nuanţa pielii. Pe zona delicată din jurul ochilor aplic o cremă corectoare pentru cearcăne. Este recomandat să tamponezi uşor locul pe care doreşti să-l acoperi şi în niciun caz să freci zona respectivă. Ultimul pas pentru a avea un ten de invidiat îl reprezintă aplicarea unei pudre pe toată suprafaţa feţei“. „Prefer machiajul discret“

Corina îşi cumpără mai multe produse cosmetice decât produse de machiaj, fiind de părere că fardurile nu trebuie aplicate în exces, ci doar cât să scoată în evidenţă trăsăturile feţei. „Îmi cumpăr produse cosmetice - creme, loţiuni - de fiecare dată când ajung prin magazinele de cosmetice şi prefer un machiaj cât mai discret, cât mai natural“.

Fiind proprietara unui salon de înfrumuseţare, Corina află înaintea tuturor de cele mai noi tehnici în materie de întreţinere corporală şi nu ezită să le testeze pe propria piele. „Sunt mereu la curent cu noile tendinţe. Pentru mine, în domeniul în care lucrez este un «must». Urmez tratamentele cu «Cellu M6» şi «Lift 6» şi cele cosmetice la salonul meu, atunci când este liber în programator. Clientele au prioritate!“. Dacă în privinţa păstrării unei forme fizice merge la propriul centru, Corina se lasă pe mâna altor specialişti atunci când e vorba de coafură şi culoarea părului. „Îmi plăcea cum îmi stătea brunetă“

„Mă vopsesc la salon, dar nu foarte des, pentru că vreau să-mi păstrez părul cât mai sănătos. Nu vreau să se deterioreze repede şi nici să-l încarc cu prea multe produse. În ultima vreme, n-am mai făcut prea multe schimbări de look. Dar am perioade când, pur şi simplu, vreau să schimb ceva, simt nevoia să-mi schimb coafura, mă plictisesc de ea şi atunci dau fuga repede la salon sau, cel mai bine, la Geta Voinea, ea e experta. Îmi plăcea cum îmi stătea când eram tot brunetă, dar aveam părul mai lung.“

DIETĂ

A slăbit după naştere prin sport şi regim > „Am ţinut cură de slăbire după ce am născut-o pe Rianna (4 ani). Am mâncat regulat, foarte multe legume, fructe şi am făcut mult sport.“

> „În ultima vreme, am fost prea ocupată cu emisiunea de la Euforia TV şi cu salonul şi nu am mai avut timp de sală.“