Republica Coreea este singura țară din topul pirmelor zece state necomunitare cu care România are schimburi comerciale, unde exporturile românești au crescut anul trecut, cu 11%, potrivit unui comunicat al EximBank.
Astăzi, Eximbank a anunțat că firmele românești vor putea participa alături de companii coreene la proiecte investiționale derulate în terțe țări, în condiții favorabile, în urma acordului de cooperare pe care EximBank l-a semnat recent, la București, cu Korea Trade Insurance Corporation (K-Sure), agenția de export a Republicii Coreea. Potrivit lui Kim Young-hak, președintele K-Sure, cooperarea dintre cele două țări este importantă în special la nivelul întreprinderilor mici și mijlocii, prin stimularea inovației și a creării de noi locuri de muncă, în vederea atingerii a noi ținte de performanță.
De asemenea, a fost punctat faptul că poziția geostrategică a României la Marea Neagră și statutul de stat membru al Uniunii Europene, poziționează țara noastră ca un partener deosebit de important în arhitectura comercială a Republicii Coreea în raport cu piața europeană.
K-Sure, agenția de export a Republicii Coreea, a fost înființată, ca și EximBank, în 1992, și gestionează un volum al exporturilor asigurate de aproape 25% din totalul exporturilor acestei țări.
Potrivit statisticilor oficiale, la nivelul anului 2015, volumul total al schimburilor comerciale între România şi Republica Coreea s-a cifrat la aproape 960 de milioane de dolari, exporturile românești urcând 11,3% față de anul anterior, până la 459,3 milioane de dolari. De altfel, Republica Coreea a fost singura piaţă care a înregistrat o creştere a exporturilor în topul primelor 10 ţări necomunitare de destinaţie ale mărfurilor româneşti. Ca și structură, companile locale au exportat în special maşini şi aparate mecanice, produse vegetale, lemn şi produse din lemn.