Coreea de Sud, prima țară care a introdus testarea în masă. Folosește un kit realizat cu ajutorul IA

Coreea de Sud, prima țară care a introdus testarea în masă. Folosește un kit realizat cu ajutorul IA

Care e succesul Coreei de Sud în fața coronaviruslui? Deși țara e una din cele mai afectate (cu aproape 8.000 de cazuri) – situația e considerată de autorități una fericită. Fără o strategie eficientă, aici ar fi fost ca în China. Coreenii însă au realizat rapid ce se întâmplă, încă înainte să înregistreze primul caz. Apoi au dezvoltat, folosind IA - inteligența artificială (deci un super-computer) un kit de testare a virusului nou, și au făcut ceva ce nu face nicio altă țară: testare în masă.

Înainte apariția cazurilor de coronavirus confirmate în Coreea de Sud, una dintre marile firmele biotehnologice a început să pregătească kituri de testare pentru identificarea bolii. Pe 16 ianuarie, Chun Jong-yoon, directorul executiv și fondatorul companiei de biotehnologie moleculară Seegene, a spus echipei sale că a venit momentul să înceapă să se concentreze asupra coronavirusului care câștiga teren în China.

”Chiar dacă nu ne cere nimeni, suntem o companie de diagnostic molecular. Trebuie să ne pregătim dinainte”, a spus acesta. În prezent Coreea de Sud este printre țările cele mai afectate din lume, cu peste 7.800 de persoane infectate și mai mult de 60 de decese. Țara ar fi putut avea un număr mult mai mare de infecții și decese dacă nu și-ar fi construit propria strategie în fața coronaviruslui, abordarea agresivă a testării.

În timp ce unele țări s-au străduit să obțină suficiente kituri de testare pentru a diagnostica pacienții suspectați, Coreea de Sud a oferit acces gratuit și ușor la testare pentru oricine considera că are nevoie.  Sunt 118 Centre pentru controlul și prevenirea bolilor din țară (KCDC). Până în prezent aici au fost testați peste 230.000 de oameni.

”Detectarea pacienților într-un stadiu incipient este foarte important”, a declarat luni, la CNN, ministrul sănătății din Coreea de Sud, Park Neung-hu. Acesta a anunțat că se efectuează testări în masă, tocmai pentru a proteja libertatea de mișcare a coreenilor.

Inteligența Artificială folosită pentru realizarea kit-ului de testare COVID-19

În subsolul sediului Seegene din Seul se află cheia succesului în fața coronavirusului. Compania găzduiește un super-computer care folosește IA - inteligență artificială, ce a permis firmei să dezvolte în numai trei săptămâni un test eficient pentru descoperirea COVID – 19.

Până la 24 ianuarie, oamenii de știință comandaseră materiile prime de care aveau nevoie pentru kiturile de testare. Patru zile mai târziu, au sosit. Pe 5 februarie, prima versiune a testului era gata. A fost doar a treia oară când compania a folosit IA în detrimentul echipei sale de cercetare și dezvoltare care lucrează manual - pentru proiectarea unui test.

Cu ajutorul IA, compania a fost capabilă să proiecteze testul folosind doar detaliile genetice care au fost făcute publice despre virus, fără a avea un eșantion de COVID-19. Și fără a mobiliza echipe numeroase care să lucreze 24 de ore din 24. Doar câțiva oameni au fost implicați, a spus Chun.

Următoarea dificultate a fost aprobarea testului. Poate dura un an și jumătate pentru a trimite documentele necesare autorităților din Coreea de Sud și a obține aprobarea. De data aceasta, dat fiind cazul de forță majoră, a durat o săptămână. Până la jumătatea lunii februarie, cazurile de coronavirus din Coreea de Sud au crescut exponențial. Pe 23 februarie, președintele țării, Moon Jae-in, a ridicat alertele de criză ale țării la cel mai înalt nivel.

A fost momentul în care Chun a decis ca toți cei 395 de angajați ai săi să se concentreze exclusiv pe realizarea de truse de testare coronavirus. Producția celorlalte 50 de produse ale companiei a încetat două săptămâni. Seegene este una dintre cele patru companii interne care furnizează truse de testare a coronavirusului în Coreea de Sud.

Compania are inclusiv cereri internaționale din partea a aproximativ 30 de țări - inclusiv Italia și Germania. Firma realizează aproximativ 10.000 de truse pe săptămână, fiecare kit putând testa 100 de pacienți. Costul de producție pentru un test este de 20 de dolari.

Sursa: CNN