Corectitudinea politică nu i-a iertat nici pe cei zece negri mititei

Corectitudinea politică nu i-a iertat nici pe cei zece negri mititei

Bestseller al romancierei britanice Agatha Christie, „Zece negri mititei” nu mai apare sub acest titlu în noua sa versiune din limba franceză.

Cuvântul „negru”, care era citat de 74 de ori în versiunea originală, nu mai apare deloc în noua traducere a cărţii, realizată de Gerard de Cherge.

„Atunci când cartea a fost scrisă, limbajul era diferit şi erau folosite cuvinte care astăzi sunt uitate”, a declarant, potrivit Agerprea, James Prichard, directorul companiei care deţine drepturile literare şi mediatice asupra cărţilor scrise de Agatha Christie.

Romanul a fost scris în 1938 de Agatha Christie şi publicat în Marea Britanie în 1939, iar ediţia sa în franceză a apărut în 1940. Titlul original al cărţii a fost „Ten Little Niggers”.

Franţa era una dintre ultimele ţări din lume care folosea încă termenul de „negru” în titlul acestei cărţi celebre.

În Statele Unite, din motive legate de evitarea unor acuzaţii de rasism, romanul era publicat sub titlul „And Then There Were None” (Şi n-a mai rămas niciunul) de mai multe decenii.

Insula pe care se desfăşoară intriga cărţii şi care se numea „Insula negrului” a devenit în noua versiune „Insula soldatului".

„În urmă cu câteva luni, eram mii de oameni care râdeam din toată inima de inculţii care se declarau indignaţi de acest titlu. De acum înainte, incultura triumfă şi domneşte #ZeceNegriMititei”, a scris filosoful Raphael Enthoven într-un mesaj publicat pe contul lui de Twitter.

Citește toată POVESTEA pe Evenimentul Istoric