Vali Ionescu, preşedintele Clubului Sportiv Rapid, a anunţat astăzi că echipa de fotbal va putea reveni pe stadionul „Giuleşti”, deoarece patronul George Copos a plătit o parte din datorii.
„Domnul Copos a virat în conturile noastre 30.000 de euro. Am ordinul de plată, totul e în regulă, iar acum mă duc la Ministerul Transporturilor pentru a semna noua convenţie între noi şi CS Rapid”, a spus Vali Ionescu pentru gsp.ro. Preşedintele CS Rapid a avertizat însă că „noul contract e valabil pentru cinci meciuri, până pe 30 octombrie. Dacă nu primim şi restul de bani până la finalul acestei luni, adică 120.000 de euro în trei tranşe, atunci convenţia cade şi echipa de fotbal nu va putea folosi stadionul Giuleşti”. FC Rapid va putea disputa pe arena de lângă şine partida cu FC Braşov, din etapa a 6-a a Ligii I. Meciul cu Concordia Chiajna, ce va avea loc la sfârşitul acestei săptămâni, în runda a 4-a din actuala ediţie de campionat, a fost deja programat de LPF la Piteşti, aşa că arena-gazdă a întâlnirii nu mai poate fi schimbată.