Copilul care şi-a ucis mama, din nou la Psihiatrie

Copilul din Iaşi care şi-a ucis mama cu un ciocan în iulie 2009 a ajuns din nou la Spitalul de Psihiatrie Socola, locul în care a fost supus la investigaţii imediat după crimă.

Teodosian G. (14 ani) i-ar fi ameninţat ieri pe copiii şi pe educatorii din centrul de plasament din Târgu Frumos că le va lua gâtul. "Este internat în centru din septembrie 2009, până acum nu a mai avut vreo ieşire, făcea consiliere psihologică, toţi îi lăudau rezultatele. În ianuarie 2011 se împlineşte termenul dat de instanţă pentru a-i fi reevaluată situaţia şi a se discuta despre reintegrarea lui în familie, la tată. Aceste aspecte au fost discutate cu el însă a avut un puseu nervos, copiii s-au speriat iar educatorii au intervenit. Am fost nevoiţi să-l internăm în spital pentru ca medicii de specialitate să-l ţină sub observaţie şi să-şi spună părerea" a explicat Tiberiu Bantaş, purtătorul de cuvânt al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Iaşi. Anul trecut, Teodosian a stat internat două luni la Socola, înainte de a se lua măsura internării lui centrul de plasament pentru copiii care comit fapte penale, dar nu răspund penal.