Copil de 12 ani electrocutat și aruncat în gol de pe un pod

Un copil de 12 ani a fost transportat, în stare gravă, cu un elicopter SMURD la spital la Timișoara, după ce a fost electrocutat de cablurile electrice, în zona combinatului din Hunedoara.

Accidentul a avut lo joi în jurul orei 9:30. S-a întâmplat pe un pod, în incinta combinatului din Hunedoara.

„Copilul de 12 ani a fost preluat de un echipaj de Ambulanţă. Era conştient, dar prezenta un traumatism cranian cu o posibilă fractură craniană, un traumatism toracic şi arsuri de gradul doi pe membrul superior drept şi membrul inferior stâng. A fost transportat la Unitatea de Primiri Urgenţe din cadrul Spitalului municipal Hunedoara, de unde va fi preluat cu un elicopter SMURD, pentru a fi transferat la o clinică din Timişoara”, a declarant, pentru Zdh.ro, medicul Călin Dumitrescu.

Polițiștii relatează că incidental a avut loc din joacă. Copilul traversa podul de peste râul Cerna, ce face legătură cu halda de zgură. S-a aplecat peste pod şi a pus piciorul pe cablul reţelei electrice de la calea ferată, moment în care s-a electrocutat și a căzut de la aproape șapte metri înălțime.