Copil, accidentat grav la grădiniţă

Inspectoratul Judeţean Şcolar Constanţa a declanşat o anchetă la o grădiniţă din localitatea Amzacea, unde un copil în vârstă de patru ani a fost grav rănit după ce i-a căzut un cuier în cap, în urma incidentului băieţelul fiind operat la Spitalul Judeţean Constanţa.

Georgiana R., educatoarea de la grupa mică în care se afla copilul, Soner Meamet, nu era în instituţie la momentul producerii incidentului, fiind învoită de către directoare, iar locul său a fost suplinit de un alt cadru didactic, Floarea G., profesoară de istorie.             La un moment dat, supraveghetoarea a ieşit din încăpere, iar în timp ce aceasta lipsea, în joacă, Soner a fost împins cuierul plin de haine. Cuierul, care cântăreşte aproximativ 20 de kilograme, a căzut peste copil, spărgîndu-i capul în zona tâmplei drepte.             Când a revenit în clasă, profesoara a văzut că micuţul a fost rănit, a anunţat conducerea grădiniţei şi a dus copilul la dispensarul din comună, iar de aici micuţul a fost transportat cu o ambulanţă la Spitalul Judeţean Constanţa.             Potrivit purtătorului de cuvânt al unităţii medicale, doctorul Florian Stoian, când a ajuns la spital copilul era într-o stare destul de gravă, medicii neurochirurgi fiind nevoiţi să intervină chirurgical pentru a scoate hematomul de sânge care se formase pe creier. În prezent, starea de sănătate a copilului este bună.