Gianni Infantino, președintele FIFA, a decis să-i invite la finala Campionatului Mondial pe copiii ajunși captivi într-o peșteră din Thailanda.
Ultimul act al turneului final este programat duminică, 15 iulie, la Moscova.
„Dacă, așa cum sper, ei își vor regăsi familiile în zilele următoare și dacă starea lor de sănătate le va permite, FIFA ar fi bucuroasă să-i invite să asiste la finala Cupei Mondiale.
Sper sincer că vor putea să ni se alăture pentru finala care va fi fără îndoială un moment extraordinar de comuniune şi de sărbătoare”, a anunțat șeful FIFA.
Opt copii au fost salvați
Pe 23 iunie, 12 copii thailandezi, componenți ai unei echipe de fotbal, au plecat să exploreze, alături de antrenorul lor, peștera Tham Luang. Din cauza precipitațiilor abundente, ei au rămas blocați și au fost descoperiți abia după 9 zile.
Toate cele 13 persoane erau în viață, așa că a fost demarată o amplă operațiune de salvare.
Duminică, patru copii au fost scoși la suprafață, iar ieri, până la închiderea ediției, au mai fost salvați încă patru puști. Cu toții sunt așteptați duminică, pe stadionul „Lujniki”, la cel mai important meci din fotbal al anului.