În cadrul întâlnirii din această săptămână, dintre Marius Bodnariu şi băieţii lui, s-a aflat o situaţie alarmantă pentru familia Bodnariu: cei doi micuţi, Matei şi Ioan, aveau vânătăi şi julituri pe corp.
Explicaţiile celor de la Barnevernet au fost sumare şi au dat senzaţia că un astfel de aspect, de obicei tratat foarte serios de asistenţii de la Protecţia Copilului din Norvegia, nu este atât de important.
Conform popaspentrusuflet, reprezentanţii Barnevernet au explicat că semnele de pe corpurile micuţilor ar proveni de la năzdrăvăniile făcute de aceştia.
“În ultimul comunicat, relatând prima vizită în aproape trei luni, când Marius a putut în sfârșit să-i vadă pe băieți, am menționat și că bucuria părinților a fost umbrită de câteva aspecte pe care atunci nu le-am făcut publice.
Matei avea pe spate o julitură urâtă și vânătăi, iar Ioan avea vânătăi pe față. La întrebările părinților prin care se cereau detalii, reprezentanții Barnevernet nu au dat prea multe explicații, trecând repede peste aceste aspecte. Explicațiile lor erau că din vina lui, Matei a căzut pe spate, iar Ioan s-a împiedicat pe scări și a căzut cu fața de trepte. Noi ne întrebăm, dacă ar fi avut aceste semne copiii în momentul în care au fost luați în custodie, ar mai fi fost Marius astăzi în libertate? Ar fi acceptat Barnevernet și din partea părinților astfel de explicații cu privire la vânătăile și juliturile copiilor? De asemenea, suntem îndreptățiți să ne întrebăm, sunt copiii mai în siguranță acum decât acasă, și câtă grijă au de ei acolo unde sunt? Iar dacă așa ceva s-ar putea întâmpla oricum, de ce Barnevernet nu mai este așa de preocupat de integritatea fizica a copiilor? De ce nu s-a sesizat Barnevernet din oficiu? Sau, pe ei nu-i trage nimeni la răspundere și de asta fac ce vor?
Matei spune că doamna la care stă a râs de cântecelul lui creștin „Barca mea e mică” – cântecelul lui preferat – și i-a spus că este o prostie. Matei a întrebat-o pe mami dacă e o prostie cântecelul „Barca mea e mica”? Mai târziu, Matei i-a spus lui Marius că mami e mai mare!? Întrebat ce vrea să spună, el completează spunând că mami are părul lung și ea face copii, de asta e mai mare decât tati – îndoctrinare feministă?!
Pe 10 Februarie, părinții au putut să vorbească aproape câte zece minute cu fiecare din fete. Cu ocazia aceasta au aflat că Naomi vrea să se tundă zero ca să poată purta perucă, iar Eliana vrea cercei! Se pare că Barnevernet încearcă să-i provoace pe orice cale pe părinti. Marius a răspuns elegant că aceste lucruri le vor discuta când vor fi împreună acasă.
Este tot mai clar că Barnevernet nu urmărește interesul superior al copilului, ci subminarea sistematică a autorității părintești și, în special, autoritatea tatălui. Distrugerea valorilor familiale și ruperea legăturilor dintre copii și părinți, iată care este de fapt misiunea și rațiunea de a exista a lui Barnevernet! Da, copiii îi iubesc pe părinți și doresc să fie toți împreună, dar forțele malefice ale acestei instituții lovesc neîncetat împotriva celor mai sacre principii și drepturi familiale și umane.
Pe această cale, protestăm vehement și facem apel la autoritățile norvegiene să intervină pentru a pune capăt acestor abuzuri ale Barnevernet și să ia măsurile necesare pentru ca toți cei 5 copii să fie readuși în sânul familei, acolo unde sunt iubiți și în siguranță!
Apelăm la toate forurile și organizațiile internaționale să intervină pe lângă guvernul norvegian în favoarea familiei Bodnariu și a reunificării acestei familii!
Așa cum se va putea dovedi în scurtă vreme, cazul Bodnariu este un caz de persecuție și discriminare religioasă, cu încălcări grave ale libertății de conștiință, în particular, dreptul părinților de a-și educa copiii în conformitate cu valorile şi convingerile lor religioase, drept stipulat în Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Astfel de abuzuri sunt de neacceptat într-o societate democratică”, se arată în comunicatul semnat de pastorul Cristian Ionescu.