Al doilea copil al cuplului Ceaușescu – Zoia (Zoe) – s-a născut la data de 1 martie 1949. Numele ei este inspirat de cel al Zoiei Kosmodemyanskaya, eroină sovietică, una dintre cele mai cunoscute figuri ale mișcării de partizani din cel de-al Doilea Război Mondial, prinsă și executată prin spânzurare de către nemți, la vârsta de numai 18 ani.
A urmat cursurile Liceului Petru Groza – fosta Şcoală Mixtă nr. 28 – şi, apoi, pe cele ale Liceului de Matematică- Fizică nr. 2, actualul Jean Monnet.
Fire artistică, cu accente boeme, a trebuit, totuși, să se supună voinței părinților care doreau ca aceasta să urmeze o carieră în domeniul științelor exacte, asemenea fraților ei, Valentin și Nicu. Astfel că, la finalul anului 1971 a terminat cursurile Facultăţii de Matematică din cadrul Universităţii bucureştene cu media finală 9.71, iar examenul final l-a promovat cu media 10.
Doctor în matematică
A obţinut titlul de doctor în matematică la aceeaşi universitate, cu teza „On Intertwining Dilations”, avându-l îndrumător pe profesorul Ciprian Foiaş. A devenit asistent universitar şi angajată la Institutul de Matematică.
Din cauza atmosferei relaxate din grupul pe care și l-a creat, Zoia fiind foarte apropiată și iubită de colegi, Institutul a fost desființat în anul 1975, din dorința expresă a Elenei Ceaușescu.
Ulterior, Zoia a condus, până la prăbuşirea regimului comunist, secţia de matematică din cadrul INCREST (Institutul pentru Creaţie Ştiinţifică şi Tehnică). A desfăşurat o activitate ştiinţifică destul de importantă, cel puţin 22 de lucrări fiind consemnate în arhiva prestigioasei American Mathematical Society.
Imposibilele povești de dragoste
Zoia nu a corespuns, însă, niciodată profilului imaginat de Elena Ceauşescu. Nu s-a putut adapta controlului strict impus asupra vieţii sale private.
Mama acesteia dorea o fiică- model și un exemplu de femeie comunistă, potrivit canoanelor trasate de propaganda oficială.
Rebelă
Zoia a sfidat-o în dese rânduri, cultivând relaţii cu scriitori şi artişti, dezvoltând o pasiune pentru bibliofilie şi opere de artă, în contrast cu megalomania de import, asiatică, observată în cazul soţilor Ceauşescu. Inevitabil, conflictele au apărut și în ceea ce privește relațiile amoroase ale acesteia.
FOTO: Zoia Ceaușescu nu a abuzat de calitatea de fi ică a șefului statului
Legătura cu Petre Roman, fostul premier al României, a început la sfârşitul anilor ’60. Se pare că relaţia nu a fost serioasă, dar, chiar şi aşa, Elena Ceauşescu şi-a arătat dezaprobarea şi a intervenit pentru ruperea ei.
La fel ca în cazul lui Valentin, xenofobia notorie a mamei lui Zoia a dus la trimiterea lui Petre Roman în Franța, acesta obținând o bursă de studii la Universitatea Paul Sabatier din Toulouse.
Naţionalismul primitiv al Elenei nu i-a permis să îşi dea acordul în privinţa unei relaţii cu un posibil ginere cu dublă origine: tatăl – Ernest Neulander – era evreu, iar mama – Hortensia Vallejo – era spanioloaică din zona bască. Petre Roman a negat relaţia cu Zoia, acesta afirmând că a cunoscut-o în iulie 1971, la 7 luni de la plecarea sa în Franţa, în ciuda declaraţiilor unor personaje din nomenklatura acelor vremuri că relaţia dintre cei doi a fost reală, cât se poate de autentică.
Un mariaj împiedicat de Elena Ceaușescu
O altă relaţie, despre care s-a speculat că a fost destructurată din cau za originii, a fost cea cu medicul ginecolog Dan Vincze, din Cluj.
FOTO: Infl uența Elenei Ceaușescu în viața fiicei sale a fost negativă
Cei doi s-au cunoscut în anul 1972, într-o tabără studenţească. Lucrurile au evoluat într-o cheie normală, cei doi vizitându-se de mai multe ori, punctul de întâlnire fiind Predeal.
Sesizând pericolul, Elena a pus capăt relației. Întreruperea a fost determinată de intenția celor doi de a se căsători. Faptul că Vincze avea origini maghiare a constituit impedimentul fundamental al eșecului relației. Zoia a fost afectată de despărţire şi a început să se comporte din ce în ce mai excentric, ascunzându- se în diferite localităţi de urmăritorii Securităţii şi, așa cum avea să se audă în epocă, a dezvoltat un viciu pentru alcool.
Apoi, legătura cu ziaristul de politică externă Mihai Matei s-a încheiat dramatic pentru acesta din urmă. Matei era jurnalist la revista Lumea, specializat pe politică externă, licenţiat în engleză, charismatic şi spiritual.
Cei doi s-au îndrăgostit unul de altul și au început să se întâlnească regulat. În luna martie 1975, Zoia este dată dispărută pentru o scurtă perioadă, fiind găsită cu Mihai Matei într-o vilă din Predeal. Soţii Ceauşescu au considerat că este de ajuns şi au decis exilarea ziaristului.
Boală tropicală
Acesta este trimis intempestiv într-o delegaţie care trebuia să participe la o manifestaţie la Rabat, în Maroc. Spre surprinderea cunoscuţilor, Matei nu se întoarce după expirarea invitaţiei. Se află ulterior că a ajuns la Conakry, în Guineea, ţară din Vestul Africii.
Aici contractează o boală tropicală, căci organismul său nu a putut să se adapteze mediului. Efectele nu au fost de natură să îi pună viaţa în pericol imediat, dar acestea se vor observa în scurt timp. Se întoarce în România la sfârşitul lui iulie 1975, unde este supus criticilor colegilor într-o şedinţă de partid. La scurt timp, va muri din cauza bolii.
Cel care avea să devină soțul Zoiei Ceaușescu a fost Mircea Oprean, inginer și profesor la Politehnica bucureșteană. Cei doi s-au cunoscut în vara anului 1980, la Neptun, intermediar fiind Dodu Petrescu, văr cu Zoia. După câteva luni în care nu au mai vorbit, au reluat legăturile, apropierea dintre cei doi culminând cu momentul căsătoriei din aprilie 1983. Tensiunile cu cuplul prezidenţial i-au forţat să se mute în iarna anului 1984.
Petru Popescu, iubitul imaginar
Ultima dintre presupusele sale relaţii, înainte de mariajul cu Mircea Oprean, a fost cu Petru Popescu (foto). Un scriitor talentat, cu foarte mare succes la public în anii ’70, autor al unor romane ca „Prins” sau „Dulce ca mierea e glonțul patriei”. Nu există multe surse care să confirme aventura amoroasă dintre cei doi, unii clamând că nu a existat aşa ceva, Petru Popescu, de fapt, dorindu-şi o relaţie cu Zoia.
FOTO: Petru Popescu
„Supleantul”
Controversa a fost reluată în 2009, la apariţia romanului „Supleantul”. Cartea prezintă povestea unui tânăr ziarist și scriitor care ajunge să aibă o idilă cu fiica dictatorului. Este o creaţie cu tentă autobiografică, autorul portretizându- se într-o lumină edulcorată în raport cu regimul comunist, tânărul ziarist având accese de rebeliune şi procese de conştiinţă.
În realitate, Petru Popescu era membru supleant (de aici şi titlul romanului) al Comitetului Central al Uniunii Tineretului Comunist înainte de a fugi din România. De fapt, însuşi autorul confirmă că ultimul capitol – consumarea efectivă a relaţiei cu Zoia – este rodul imaginaţiei, o formă metaforică de a prezenta o dorinţă.
Se pare că nu s-a trecut de stadiul de flirt, consumarea acestui episod nevinovat având loc în timpul unei vizite în Peru a unei delegații oficiale, în frunte cu Nicolae Ceaușescu. Observăm că presupusa relaţie s-ar fi produs la un an după ce Zoia l-a cunoscut pe doctorul clujean Dan Vincze. În plus, documentele de arhivă nu prezintă informaţii despre o apropiere neobişnuită între Zoia şi Petru, o astfel de scăpare fiind greu de crezut în cazul în care povestea ar fi reală. Astfel că legătura dintre fiica dictatorului şi Petru Popescu ţine mai mult de mit decât de realitate, totul prezentat într-o carte scrisă de un autor talentat şi nimic mai mult.
„237 de zile-n mormânt”
Evenimentele din 1989 au găsit-o, totuși, pe Zoia la casa familiei din Cartierul Primăverii. A fost arestată alături de Mircea Oprean, pe data de 24 decembrie. Au fost ţinuţi în arest până în august 1990, acuzaţi de subminarea economiei naţionale.
Motivul l-a constituit șederea în casa familiei Ceaușescu fără să plătească pentru ceea ce au consumat. Speţa avea să fie clasată în 1999, Zoia fiind absolvită de orice vină. Oprean va da în judecată statul şi va câştiga procesul prin care a cerut despăgubiri în schimbul bunurilor confiscate în 1990.
Bunuri recuperate prea târziu
După 1989, Zoia Ceaușescu Oprean a încercat să revină la Institutul pentru Creaţie Ştiinţifică şi Tehnică, dar nu a fost primită şi a renunţat, alegând să se pensioneze în 1996. A păstrat o atitudine discretă şi nu a ieşit în evidenţă în anii ulteriori evenimentelor din decembrie.
FOTO : Zoia, la Revoluție, în imaginile TVR
A cerut în instanţă recuperarea unor opere de artă, cărţi şi alte valori rare confiscate din casa ei. Instanța a admis cererea și a decis returnarea parțială a unor obiecte, în toamna anului 2006, cu câteva săptămâni înaintea decesului său. Zoia a murit la 20 noiembrie 2006 din cauza unui cancer la colon. Mai suferise o intervenţie chirurgicală în octombrie 1997, operată de cancer pulmonar.
În 2007, a fost publicat volumul „237 de zile-n mormânt” (numărul zilelor de închisoare suportate de Zoia) în principal, scrisori schimbate de Zoia cu soţul acesteia, Mircea Oprean.
Noroc și blestem
Ca și Valentin, Zoia nu s-a ridicat la nivelul numelui pe care l-a primit și la nivelul așteptărilor Elenei Ceaușescu.
Tentativele repetate de a-şi crea un drum separat de cel trasat de părinţi nu au reuşit decât în puţine momente. Putem spune că a avut o viaţă nefericită, atât cât poate fi nefericită viaţa unei fiice de dictator. norocul şi blestemul ei. Norocul unei vieți fără griji, cu responsabilități limitate și un blestem care i-a cauzat neplăceri, i-a strâmtorat acțiunile și a forțat-o în multe momente să se comporte așa cum au vrut alții.