Copiii de bani gata intră la Medicină fără examen

Noul regulament de admitere la UMF Iaşi prevede că studenţii români au posibilitatea să nu dea examen dacă plătesc o taxă de 5.000 de euro pe an.

Votat în unanimitate, la începutul anului universitar, în Senatul Universităţii de Medicină şi Farmacie (UMF) „Gr. T. Popa” din Iaşi, regulamentul de admitere la facultate a provocat reacţii aprinse printre studenţi şi profesori. Decizia care le dă dreptul viitorilor studenţi ai UMF Iaşi să urmeze cursurile facultăţii fără să dea examen de admitere cu condiţia să plătească o taxă anuală de 5.000 de euro e considerată nepotrivită, chiar dacă există universităţi în lume cu acelaşi sistem.

Textul Metodologiei concursului de admitere iunie 2009 spune clar: „Cetăţenii din ţările menţionate mai sus (inclusiv cetă ţenii români, ai statelor membre ale Uniunii europene, ai statelor aparţinând Spaţiului Economic European şi ai Confederaţiei Elveţiene - n.r.) care nu doresc să susţină concursul de admitere sau care nu au reuşit, prin concurs de selecţie de dosare, pot urma studiile în aceleaşi condiţii cu studenţii pe cont propriu valutar, după obţinerea avizului din partea Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Inovării, taxa de şcolarizare fiind stabilită de Senatul UMF la începutul anului universitar”.

Şi românii sunt europeni

Rectorul UMF Iaşi, prof. univ. dr. Vasile Astărăstoae, are drept argument actualizarea regulamentului în context european. „Avem studenţi europeni care vin din ţările UE şi, pentru că noi nu organizăm examen de admitere în limba engleză, ei au acest drept, de a intra fără examen. Şi studenţii români sunt cetăţeni europeni, deci trebuie să se bucure de aceleaşi condiţii. Din păcate, nici concurenţa la admitere nu mai este cum era înainte, deci nu cred că se va pune problema unui număr prea mare de doritori. În plus, dacă dai examen şi intri la „cu taxă” plăteşti 39 de milioane (lei vechi - n.r.) iar fără examen - 5.000 de euro. Diferenţa este prea mare ca să nu încerce să dea examen”, a explicat rectorul Astărăstoae.

Lupta între creier şi bani

Părerile sunt împărţite, iar foştii rectori cred că universitatea trebuie să fie mai atentă înainte de a da posibilitatea tinerilor să intre într-o breaslă de care depinde viaţa pacienţilor. „E o măsură imorală, atât timp cât unii plătesc ca să acopere insuficienţa intelectuală. Dacă universitatea dorea bani pentru că este un moment de criză, atunci trebuia ca toată lumea să intre fără admitere şi pe taxe mărite. E clar o măsură discriminatorie, e o luptă între cei cu creier şi cei cu bani”, crede prof. univ. dr. Vasile Burlui, fost rector al UMF.

Chiar dacă este o metodă pe care o aplică şi alte universităţi de peste hotare, fostul rector Burlui crede că seriozitatea studiilor va avea de suferit. „Sunt universităţi care fac asta, dar eu ştiu şi despre o universitate din America unde s-a intrat cu mitraliera. Nu trebuie să adoptăm tot de peste hotare. Universităţile bine cotate dau examen de admitere, ba chiar îi urmăresc pe candidaţi încă din timpul liceului”, a mai specificat profesorul Burlui. Acesta şi-a exprimat şi neîncrederea în durabilitatea acestei măsuri.

Un alt fost rector al universităţii, prof. univ. dr. Cristian Dragomir, vede situaţia în nuanţe de gri.

„Se face rabat de la calitate”

„Părerea mea e că nu e tocmai o măsură bună, chiar dacă e justificată de politica financiară, pentru că se face rabat de la calitate. Se poate întâmpla totuşi ca aceşti studenţi să fie buni. Noi oricum ne bazăm, la universitate, pe un triaj după primul an, când se vor selecta cei care merită să rămână. Totuşi, n-am văzut eu pe nimeni să plece după primul an”, a făcut o analiză fostul rector al universităţii ieşene, acceptând argumentul alinierii la statele europene care practică acest sistem. „Când vine vorba despre o astfel de sumă, nu poate fi vorba decât despre copii de bani gata. Cei mai nemulţumiţi sunt studenţii pentru că, până la urmă, aceşti doctori le devin concurenţi pe piaţa medicală. Nu toate lucrurile europene se pot plia pe realitatea românească”, a specificat prof. univ. dr. Cristian Dragomir.

Studenţii cred că cei care plătesc taxa vor fi avantajaţi. „Normal mi se pare să dea şi examen, şi taxa să fie oricum 5.000 de euro. Nicăieri în lume nu te pri meşte la universitate doar dacă ai bani. Odată intrat, toate examenele se cumpără. Stu denţii ăştia ar fi banda rapidă a autostrăzii”, crede un student la Facultatea de Farmacie.

"Pentru că noi nu organizăm admitere în engleză, studenţii europeni care vin din UE au dreptul să intre fără examen.", Vasile Astărăstoae, rector UMF Iaşi
OPINIE. Cristian Dragomir crede că studenţii slabi nu vor rămâne în facultate

SCEPTIC. Vasile Burlui vede decizia UMF Iaşi drept una discriminatorie

CITIŢI ŞI:

DEZBATERE EVZ: Ce nu este de vânzare în România?