Teoretic, astăzi este ultima zi a Campaniei „Nu mă ignora” prin care se strâng fonduri pentru înființarea unui centru modern de diagnostiare și tratament pentru copii bolnavi de cancer, însă mai este nevoie de 190.000 de euro.
Pentru a dona 2 euro, trimiteţi un sms la numărul 858 (nu se percepe TVA) din orice rețea mobilă.
Campania „Nu mă ignora”, realizată de asociaţia „Salvează Vieţi” cu scopul strângerii fondurilor pentru înfiinţarea primului Centru de Excelenţă în diagnoza şi tratamentul cancerului limfatic din România, la Clinica de Oncopediatrie "Louis Ţurcanu" din Timişoara a ajuns pe ultima sută de metri, însă nu s-au strâns toți banii necesari.
Dacă suma inițială de care aveau nevoie era de un milion de euro, aceasta a crescut din cauza taxelor percepute de stat la 1.240.000 de euro. În consecință, mai este nevoie de 190.000 de euro.
Puteți dona până numărul va fi realocat În luna decembrie 2010, s-au strâns 400.000 de euro, proveniţi din redirecţionarea a 20% din impozitul pe profit de către 300 de firme şi din donaţiile a 80 de persoane fizice. Fundaţia Vodafone a donat, de asemenea, 350.000 de euro.
Din ianuarie a început ultima parte a campaniei, prin care orice român care are un telefon mobil poate ajuta cu doi euro. "La 31 martie 2011 avem următoarea raportare: Vodafone: 66.749 de sms-uri, Orange: 56.562 sms-uri, Cosmote: 25.157 sms-uri, dar în acest moment mai avem nevoie de 190.000 de euro", detaliează Carmen Uscatu, preşedintele Asociaţiei "Salvează vieţi", care a iniţiat proiectul.
Chiar dacă astăzi este ultima zi a campaniei, puteți dona în continuare până numărul va fi alocat altei companii.