Comisia de muncă şi protecţie socială a Camerei Deputaţilor a analizat, marţi, într-o primă şedinţă, prevederile proiectului de lege iniţiat de senatorul PDL Anca Boagiu referitor la protecţia minorilor ai căror părinţi muncesc în străinătate. Şocant este că, în ciuda faptului că sunt semnalate periodic cazuri de copii cu probleme, proiectul trenează în Parlament de mai bine de doi ani.
Anca Boagiu, a declarat, la discuţiile din comisie, că statul are dreptul să intervină în viaţa de familie pentru instituirea unor măsuri de protecţie pentru copii. "Resping ideea că n-avem noi ce căuta în viaţa de familie. Statul a creat o multitudine de mecanisme pentru intervenţie, pentru protejarea familiei. Nu cred că este o intenţie de a intra nici cu bocancii şi nici cu picioarele în viaţa de familie, ci este o intenţie cerebrală", a spus ministrul, conform Agerpres.
"La momentul când am scris legea, în 2009, în această situaţie erau 350.000 de copii, dintre care 100.000 aveau ambii părinţi în străinătate. Proiectul nu face decât să ia ordine de ministru deja emise şi să adauge măsurile coercitive care există deja. Sper să nu mai avem copii care să nu aibă cu cine vorbi, nici măcar cu Dumnezeu", a adăugat Boagiu. Pesediştii mai cer bani, Orban apără intimitatea familiei În cadrul dezbaterilor din comisie, deputaţii social-democraţi au susţinut că pentru aplicarea acestei legi ar trebui asigurat personalul necesar prin deblocarea posturilor din instituţiile de stat cu atribuţii în acest sens şi că e nevoie de resurse suplimentare pentru primării, de la bugetul de stat, prin cote defalcate de TVA. "Dacă nu ai resurse şi nu deblochezi posturile necesare, legea rămâne pe hârtie", a declarat deputatul PSD Ioan Cindrea, în timp ce coelgul său, Adrian Solomon a susţinut că acest proiect este necesar şi util, dar că trebuia să fie adoptat cu mult timp în urmă.
În schimb, deputatul PNL Ludovic Orban s-a declarat un opozant al proiectului invocând autonomia familiei faţă de stat. "Legea permite o intervenţie cu bocancii într-o instituţie ce nu are legătură cu statul român, anume familia. Cum poate statul să-şi dea acordul pentru persoana ce preia copilul în întreţinere? Cum poţi să ceri un raport lunar de evaluare din partea unui psiholog pentru un copil care poate nu are nimic? Cum putem, pentru câteva cazuri izolate care au apărut în tipuri de familii cu probleme, să instituim o procedură ce calcă în picioare autonomia familiei?", a afirmat Orban, arătând că proiectul subestimează responsabilitatea părinţilor faţă de copiii proprii.
Discuţiile în Comisia de muncă au intrat în impas când s-a pus problema dacă legea trebuie să se extindă şi asupra persoanelor de până la 26 de ani care se află încă în întreţinerea părinţilor până la finalizarea studiilor sau să se rezume doar la cele de până la 18 ani. În acest context, comisia a decis constituirea unui grup de lucru cu reprezentanţi din fiecare partid parlamentar, urmând ca peste două săptămâni să se dea votul pe acest act normativ. Părinţii nu pot pleca din ţară dacă nu lasă copiii în grija cuiva
Legea iniţiată de Boagiu introduce anumite condiţii în lipsa cărora părinţii nu pot pleca din ţară. Astfel, părinţii care intenţionează să lucreze în străinătate trebuie să anunţe primăria cu 40 de zile înainte de părăsirea ţării şi să nominalizeze un îngrijitor. Acesta trebuie să facă parte din familie sau din familia extinsă, trebuie să fie cu cel puţin 18 ani mai mare decât copilul pe care îl îngrijeşte, să aibă un venit cel puţin egal cu salariul minim brut pe economie, să nu sufere de boli imobilizatoare, să fie familiarizat cu creşterea unui copil, să nu aibă în întreţinere mai mult de trei copii minori şi să treacă un test psihologic la Serviciul de Protecţie şi Asistenţă Socială (SPAS) din cadrul primăriei. Fără îndeplinirea acestor condiţii, părinţii nu pot pleca din ţară.
Copiii care au rămas în îngrijirea unei rude ar urma să beneficieze de consiliere psihologică, iar situaţia lor şcolară ar urma să fie monitorizată de asistentul social, cu concursul unităţilor de învăţământ. În aplicarea legii, un set important de obligaţii revin administraţiilor locale: monitorizarea copiilor ai căror părinţi pleacă în străinătate, asigurarea prezenţei unui psiholog la şcoli şi grădiniţe, campanii de informare a părinţilor privind riscurile plecării din ţară şi lucrurile de care trebuie să ţină seama, dacă iau totuşi această decizie. Cât priveşte şcolile, acestea sunt obligate să notifice SPAS când sesizează cazuri nedeclarate de copii cu părinţi plecaţi temporar în străinatate, să sesizeze eventuale abuzuri asupra copiilor şi indiciile referitoare la tulburări emoţionale şi de comportament. Amenzi consistente
Părinţii care nu desemnează, în mod oficial, un îngrijitor sunt pasibili de amendă de la 2.500 la 10.000 de lei, iar serviciile sociale care nu îşi îndeplinesc obligaţiile riscă amenzi între 5.000 şi 10.000 de lei. Amenda cea mai mare este pentru unităţile şcolare care nu sesizează instituţiile competente când există indicii serioase asupra copiilor cu părinţi în străinătate, de la 5.000 la 15.000 de lei. Pentru angajaţii instituţiilor statului sunt prevăzute sancţiuni disciplinare, precum desfacerea contractului de muncă, retrogradarea din funcţie sau reducerea cu 10% a salariului de bază pe o perioadă de trei luni. Proiectul stă în Parlament de doi ani şi jumătate Traseul proiectului prin Parlament se dovedeşte halucinant prin lipsa de interes pe care parlamentarii au manifestat-o faţă de ceea ce constituie, de ani buni, o problemă extrem de publică: situaţia copiilor ai căror părinţi sunt plecaţi în străinătate, la muncă. Conform fişei proiectului de la Senat, Anca Boagiu a introdus iniţiativa la Senat în data de 29 ianuarie 2009. În data de 30 iunie, proiectul trece de această primă cameră prin aprobare tacită. Aprobarea tacită presupune ca, dacă un proiect nu este adoptat în prima cameră a Parlamentului în termen de 45 sau 60 de zile de la depunerea sa - depinde de tipul de lege - acesta să treacă, în forma iniţiatorului, la cea de-a doua cameră a Parlamentului, care este cea decizională. Conform fişei de la Camera Deputaţilor, proiectul a sosit pe 1 septembrie 2009. Până la sfârşitul lunii obţinuse avizele de la toate comisiile sesizate, mai puţin de la cea sesizată în fond, adică tocmai Comisia de muncă. Acesteia i-au trebuit încă doi ani ca să ia textul în dezbatere.