Copii folosiţi în campania electorală | VIDEO

Zeci de copii de grădiniţă şi şcoala primară au fost aduşi, aseară, la o contra-manifestaţie electorală, organizată în comuna Baru, judeţul Hunedoara, şi puşi să scandeze lozinci pro sau contra unor personaje politice din PNL şi PDL. Duminică, în comună au loc alegeri pentru funcţia de primar după ce Daniel Răducanu (ales ca membru PNL) a renunţat la funcţie pentru a putea candida, din partea PDL, la postul de deputat din Colegiul Nr. 3 Ţara Haţegului.

La alegerile de duminică, Daniel Răducanu candidează din nou, din partea PDL, iar liberalii l-au lansat în cursă pe Acxente Bolesc, şef al Serviciului Public de Gospodărire Comunală din localitate. Aseară, în satul Livadia (cel în care locuieşte Daniel Răducanu), liberalii au organizat un miting electoral în căminul cultural pentru care spun că au avut toate aprobările necesare. "Când am ajuns acolo am văzut printre participanţi şi 15 – 20 de copii de grădiniţă şi şcoală primară care scandau "Hoţii, hoţii", aveau pancarde de susţinere a candidatului PDL şi un repertoriu de scandări destul de variat. Mi s-a părut anormal ca nişte copii să participe la aşa ceva, motiv pentru care am solicitat Jandarmeriei, fiind vorba de o contra-manifestaţie ilegală, să facă în aşa fel încât să-i pună capăt cât mai delicat cu putinţă”, spune preşedintele PNL Hunedoara, Mircea Moloţ.  „Două ore au stat lângă căminul cultural unde am avut noi mitingul, au scandat pe la geamuri, au lovit geamurile. Recuzita de miting (fulare albe, insigne şi pancarde) a fost împărţită în şcoala din Baru, iar elevii au fost însoţiţi de trei cadre didactice ale şcolii. Vom depune o plângere penală pentru că folosirea minorilor în acţiuni electorale este infracţiune. În plus cerem demiterea directorului şcolii de la care au provenit copiii şi sancţionarea cadrelor didactice prezente la manifestaţia ilegală", afirmă preşedintele PNL Hunedoara, adăugând că are mărturiile unor localnici conform cărora, în şcolile din comună, cadre didactice au făcut presiuni prin intermediul copiilor pentru a obţine voturi favorabile lui Daniel Răducanu. La manifestare a fost prezentă şi Mariana Câmpeanu, proaspătul deputat din Colegiul nr. 3. "Particip la manifestări de campanie de 20 de ani. Nu numai că nu am mai întâlnit aşa ceva, nici măcar nu am auzit de la vreun coleg, indiferent de partid, de asemenea manifestări. E total inadmisibil ce s-a întâmplat. Mai avem puţin şi ne-ntoarcem la acea dictatură în care pionierii erau folosiţi în acest fel", conchide Câmpeanu.

PDL: "O manipulare grosolană a PNL"

În replică, preşedintele interimar al PDL Hunedoara, Viorel Arion, spune că evenimentele de la Livadia nu au fost nicidecum provocate de PDL sau de candidatul acestui partid la alegerile pentru postul de primar de duminică, declarându-se însă convins că la mijloc a fost vorba despre o "manevră de manipulare grosolană" a liberalilor pe care-i acuză că o aplică în special prin intermediul televiziunilor. "Este vorba despre o acţiune premeditată a celor de la PNL şi a preşedintelui Mircea Moloţ. De fapt, liberalii au adus acolo nişte copii pe care i-au pus să scandeze în favoarea candidatului liberal, apoi alt grup de copii a scandat numele candidatului PDL. Scandările anti-liberale au venit ca o reacţie emoţională, care în niciun caz nu a fost coordonată de PDL. Candidatul nostru nici nu era în zonă aseară şi până şi el a fost surprins de eveniment. Avem martori oculari care pot depune oricând mărturie sub jurământ despre felul în care s-au derulat lucrurile. Cine a încălcat legea şi a folosit copii, să răspundă, dar a acuza un partid că a folosit copii în campania electorală este incorect".