Cooperare CCIR-AMRO pentru consolidarea legăturilor comerciale România-SUA

Sursa: CCIR

Camera de Comerț și Industrie a României (CCIR) și Consiliul de Afaceri Americano-Român (AMRO) au organizat miercuri, 15 martie a.c., o sesiune de întâlniri B2B între reprezentanții companiilor americane și cele românești, în scopul promovării relațiilor economice și comerciale dintre cele două state.

Evenimentul, organizat în marja celei de-a zecea misiunii AMRO în România, a reunit peste 70 de companii, din România și Statele Unite ale Americii (SUA), care activează în diferite domenii economice, precum: aeronautică, apărare, spațiu cibernetic, industria farmaceutică, telecomunicații, IT&C, financiar-bancar și asigurări.
„CCIR și, evident, întreg sistemul cameral au devenit, de-a lungul anilor, un partener de tradiție al Ambasadei SUA în România și, totodată al AMRO, pentru organizarea evenimentelor de promovare economică și comercială. USA este partenerul strategic al României, iar acest lucru se reflectă în rezultatele economice înregistrate la sfârșitul fiecărui an. La nivelul lunii octombrie 2022 se depășise deja valoarea schimburilor comerciale înregistrată anul anterior, pentru aceeași perioadă, aceasta ajungând la 2,96 miliarde de euro, față de 2,48 miliarde de euro. În plus, pentru că trebuie diferențiate schimburile comerciale de bunuri de cele de servicii, valoarea acestora din urmă s-a ridicat la 2,6 miliarde de euro. Totodată, la 1 ianuarie 2023, în România activau 8495 de companii americane, cu o valoare a capitalului social de aproape 900 milioane de euro”, a declarat președintele CCIR, dl. Mihai Daraban.
„Apreciem în mod deosebit colaborarea dintre AMRO și CCIR mai ales pentru că este o colaborare care a demonstrat, în timp, profesionalismul organizației dumneavoastră în ceea ce privește ajutorul și promovarea mediului de afaceri din România pentru internaționalizarea business-ului românesc prin accesarea de noi piețe comerciale. În 2016, de exemplu, în programul Select USA, program ce oferă, anual, sprijin în educație și dezvoltare antreprenorială pentru mai mult de 10.000 de IMM-uri și antreprenori, erau înscrise numai patru companii românești. După o discuție scurtă cu președintele CCIR, dl. Mihai Daraban, delegația formată din companiile românești care a participat la acest program, în 2018, nu numai că a fost cea mai mare din România, dar a fost și cea mai mare din Europa și pe locul cinci din lume. Este un exemplu concret care arată atât capacitatea organizațională a CCIR, cât și gradul de încredere al oamenilor de afaceri din România atât în instituția dumneavoastră cât și în puterile proprii”, a declarat CEO-ul AMRO, dl. Eric Stewart.