Președintele Camerei de Comerț și Industrie a României (CCIR), Mihai Daraban, a avut, în data de 2 septembrie anul curent, o întrevedere oficială cu Excelența Sa doamna Alison Duncan, Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al Australiei în România, în vederea stabilirii unei relații de colaborare pe plan economic între cele două instituții.
CCIR anunță extinderea colaborării cu Australia
„Chiar dacă există o distanță considerabilă între România și Australia, cele două state au o relație economică destul de susținută, în momentul de față, pe teritoriul țării noastre activând 891 de companii cu capital australian, cu un capital social subscris de 46,3 milioane de euro.
De asemenea, la sfârșitul anului trecut, valoarea totală a schimburilor comerciale dintre cele două state a fost de 124,91 milioane euro, o sumă mult sub potențial, dar care poate fi majorată dacă luăm în calcul importanța și poziționarea Portului Constanța.
Astfel, mărfurile care intră prin Canalul Suez au nevoie de numai patru zile de navigație până în Portul Constanța, față de 13 zile de navigație până în Portul Rotterdam, ceea ce, evident, înseamnă costuri mai mici pentru exportatori.
Nu în ultimul rând trebuie ținut cont de faptul că statele din Europa Centrală și de Sud-Est au avut în ultima perioadă o creștere economică susținută, fapt ce poate să se traducă prin noi oportunități de afaceri pentru investitorii australieni”, a declarat președintele CCIR Mihai Daraban.
Alison Duncan: E foarte important ca împreună cu CCIR să consolidăm actualele parteneriate
„România oferă oportunități semnificative pentru investiții și colaborări comerciale, în special în domenii precum tehnologia informației și infrastructura, economia românească având un potențial de creștere semnificativ.
Există, în mod cert, un progres real al României în domeniul reformelor economice și al integrării în structuri internaționale, ceea ce înseamnă stabilitate economică și politică pentru atragerea de investiții externe.
Astfel, este foarte important ca împreună cu CCIR să consolidăm actualele parteneriate economice între Australia și România, investitorii din ambele state putând beneficia de colaborări reciproce foarte avantajoase.
Australia este un partener important în Pacific și are mare nevoie de un Acord de liber schimb similar cu cel dintre Uniunea Europeană și Noua Zeelandă”, a declarat Alison Duncan, Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al Australiei în România.