Convorbire crucială între miniștrii Apărării din SUA și Rusia. Ce au stabilit despre războiul din Ucraina

SUA-Rusia. Sursa foto: Sb2010 | Dreamstime.com

Ministerul Apărării din SUA și cel din Rusia au purtat discuții, vineri, iar printre temele abordate a fost și războiul din Ucraina. Ultima convorbire între cele două parți a avut loc în luna mai.

Un moment rar a avut loc vineri, atunci când secretarul american al Apărării Lloyd Austin și omologul său rus, Serghei Șoigu, au avut o discuție telefonică, pe tema războiului din Ucraina.

SUA și Rusia, discuții pe tema războiului din Ucraina

Este prima convorbire pe tema războiului, ultima dintre cele două părți având loc în 13 mai.

Imediat după convorbirea telefonică de vineri, secretarul de presă al Pentagonului, generalul Pat Ryder, a declarat că SUA sunt „dornice să mențină deschise liniile de comunicare”.

„Din luna mai cei doi domni nu au vorbit, așa că secretarul Austin a profitat astăzi de oportunitate pentru a intra în legătură cu ministrul Șoigu”, a spus el. La rândul său, ministerul rus al Apărării a spus că „s-au discutat probleme actuale de securitate internațională, inclusiv situația din Ucraina”.

Discuția dintre cei doi vine pe fondul ultimelor avertismente ale președintelui rus Vladimir Putin cu privire la folosirea armelor nucleare în Ucraina. Cu toate acestea, oficialii americani și cei britanici consideră că amenințările din partea Rusiei sunt puțin probabile.

Situație tensionantă între cele două mari puteri

O situație delicată a existat mereu între Rusia și SUA. Deși la jumătatea anului 2021 a avut loc o întâlnire între cele două părți și care a fost văzută ca un pas pozitiv, ulterior, relațiile dintre ele s-au răcit, ca urmare a războiului din Ucraina.

Putin și Biden au avut mai multe discuții în lunile dinaintea războiului, în care președintele SUA și-a îndemnat omologul său rus să demisioneze. Nu au existat discuții între lideri de la invazie.

Cei doi lideri vor participa luna viitoare la summitul G20, în Indonezia, însă ambii au precizat că vor evita o întâlnire. De la începutul războiul din Ucraina, Rusia și SUA s-au acuzat reciproc de diferite acțiuni.

Joe Biden a menționat de curând că Putin se află acum într-o „poziție incredibil de dificilă”, iar „singurul instrument de care dispune este să brutalizeze cetățenii individuali din Ucraina”. La rândul său, președintele rus a susținut că Occidentul încearcă să influențeze războiul din Ucraina, prin susținerea sa cu echipament militar, potrivit BBC.