Conversmin a dat un tun de zeci de milioane de lei bugetului de stat

Societatea Comercială de Conservare şi Închidere a Minelor Conversmin SA a efectuat plăţi nelegale estimate la 38.846.189 lei din fonduri alocate de la bugetul de stat, a stabilit Curtea de Conturi în iulie 2011.

Contestaţia depusă de Conversmin a fost respinsă, aşa încât s-a ajuns în instanţă, Înalta Curte dispunând cu un an în urmă, după un lung şir de termene, rejudecarea cauzei.

Curtea de Conturi a considerat ca fiind de natură penală alocarea a 15.707.343 lei pentru pagubele cauzate de către Societatea Națională a Sării SA unor pesoane fizice și juridice, cum ar fi cele rezultate din scufundarea unor suprafeţe de teren ce au dus la prăbuşirea caselor din Ocnele Mari. Alte 3.870.708 lei au fost date, tot nelegal, pentru repararea pagubelor pricinuite unor terți de CNCAF Minvest Deva.

Var la suprapreț

Prin acceptarea la plată a varului folosit la neutralizarea apelor de mină, la un preţ mai mare decât cel stabilit prin contract, Conversmin a aruncat pe apa Sâmbetei 14.335.358 lei. Iar prin decontarea unor cheltuieli pentru servicii, fără a avea documente care să certifice prestarea acestora, în perioada 2008-2010, s-au tocat 1.597.721 lei.

Din depăşirea costurilor pentru securizarea iazurilor de decantare s-a produs o altă gaură de peste un million de lei. De exemplu, Cuprumin SA Abrud le-a băgat sub nas celor de la Conversmin facturi pentru produse, precum anvelope, poliţe asigurare RCA şi CASCO, benzină, piese auto, azotat de amoniu, care nu erau în documentaţia tehnică. Pentru „cheltuieli diverse”, apă industrială etc, societatea a virat nejustificat 286.058 lei către Moldomin SA Moldova Nouă.