Conturi îngheţate

Primăria este ameninţată de blocaj, dacă nu plăteşte daunele câştigate de avocatul care i-a intentat zeci de procese.

Sute de mii de lei provenite din taxele şi impozitele plătite de băcăuani se duc pe procesele pierdute de Primăria condusă de PNL-istul Romeo Stavarache. Aproximativ 420.000 de lei vor intra în buzunarul avocatului Vasile Botomei, patronul firmei Bartolo Prod SRL, care se judecă de mai mulţi ani cu administraţ ia locală, existând pe rol aproape 100 de procese. „Nu mai e cale de întoarcere” Botomei, care este avocatul propriei firme, a câştigat până acum două procese, şi a primit, în septembrie 2007, 120.000 de lei drept cheltuieli de judecată şi onorariu. Aceasta după ce conturile Primăriei au fost blocate. Acum, administraţia locală trebuie să achite avocatului a doua tranşă de bani. Pe 5 ianuarie 2008, executorul judecă- toresc Dumitru Dăscăliţa a somat Trezoreria Bacău să elibereze din conturile municipiului 150.000 de lei.

„Zilele acestea trebuie să se facă plata. Oricum, termenul este până pe 18 ianuarie. Dacă nu se eliberează banii până atunci, vom bloca conturile Primă riei, aşa cum am făcut şi în septembrie. Hotărârea obţinută de Botomei este irevocabilă. Nu mai e cale de întoarcere”, a spus Dăscăliţa.

„În septembrie am ridicat 120.000 de lei de la Trezoreria Bacău, în urma unei hotărâri irevocabile dată de Curtea de Apel Braşov. Mai am de ridicat încă 150.000 de lei zilele astea, bani obţinuţi tot în urma aceluiaşi proces de la Braşov. Până în vară trebuie să mai primesc încă 150.000 de lei, bani de la alt dosar judecat şi câştigat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie”, ne-a declarat şi Botomei. Juristul Primăriei contestă somaţia Viorel Saghin, juristul Primăriei Bacă u, recunoaşte că administraţia locală a pierdut două procese cu Botomei, dar susţine că, în septembrie 2007, banii au fost luaţi abuziv de la Trezoreria Bacău, unde ajung sumele încasate din taxele şi impozitele locale plătite de locuitorii oraşului.

„Atunci a fost o greşeală! Procedura de executare silită a luat-o înaintea procedurii de contestaţie. Noi încă ne judecăm! Pe 23 ianaurie avem un nou termen şi sper ca Botomei să dea banii înapoi”, ne-a declarat Viorel Saghin. El mai spune că plata banilor s-a făcut ilegal. „Într-un dosar s-a judecat cu Primăria Bacău şi Consiliul Local, iar în alt proces cu municipiul Bacău şi Consiliul Local.

Trezoreria are conturi numai pentru municipiul Bacău. De ce a luat de acolo bani şi pentru procesele câştigate cu Consiliul Local şi cu Primăria? Acestea nici nu au conturi! Nici nu au ce să execute! A fost o mare bâlbâială, care sper să nu se mai repete”, a precizat Saghin. CANDIDATURĂ

Avocatul vrea să ajungă primar Conflictul dintre Vasile Botomei şi administraţ ia locală a început încă din 1996, când primar al Bacăului era Dumitru Sechelariu. Avocatul susţine că fostul edil a refuzat să îi elibereze o autorizaţie de funcţionare pentru un spaţiu comercial din Bulevardul Republicii, nr. 27. De atunci, procesele s-au ţinut lanţ. Avocatul participă în calitate de cetăţean la mai toate şedinţele de Consiliu Local şi atacă în instanţă hotărârile emise.

„Acum, actualul primar, Romeo Stavarache, refuză să îmi elibereze o autorizaţie de funcţionare şi profil de activitate pentru un spaţiu comercial”, a mai spus Botomei. El a candidat şi la funcţia de primar la alegerile din 2004 din partea PNŢCD, iar vara aceasta vrea să candideze din nou, dar ca independent.