Legii pentru întărirea disciplinei financiare privind încasările şi plăţile, care limitează valoarea plăților în numerar, a fost deja publicată în Monitorul Oficial și va intra în vigoare începând de luna viitoare.
Legea va intra în vigoare peste 30 de zile. Legea include și prevederi legate de limitarea comisioanelor interbancare, care se aplică însă peste un an, scrie Agerpres.
Noile condiții de plată
Potrivit Legii, sunt interzise încasările în numerar, integral sau fragmentate, pentru facturile de peste 5.000 lei, respectiv de 10.000 lei, în cazul magazinelor de tipul cash and carry, precum şi fragmentarea facturilor pentru o livrare de bunuri sau o prestare de servicii a căror valoare depăşeşte 5.000 lei, respectiv 10.000 lei.
De asemenea, sunt limitate încasările în numerar de la persoane fizice, în limita unui plafon zilnic de 10.000 lei de persoană. Fac excepţie încasările de la persoanele fizice ce pot să depăşească acest plafon pentru contracte de vânzare cumpărare cu plata în rate.
Documentul limitează şi plăţile făcute între persoane fizice la 50.000 de lei (11.300 de euro, la cursul de joi al BNR).
Orice vânzare, cumpărare/împrumut între două persoane fizice poate fi făcută cash doar până la acest plafon, restul prin bancă.
Limitarea plăţilor în numerar include şi persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale, cele familiale, liber profesioniştii, persoanele fizice care desfăşoară activităţi în mod independent, asocieri şi alte entităţi cu sau fără personalitate juridică.
Când pot fi efectuate tranzacții peste aceste limite
Legea nu vizează depunerea de numerar în conturile deschise la bănci, inclusiv în automatele de încasări în numerar şi nici plata cheltuielilor de deplasare în interes de serviciu, în limita sumelor cuvenite pentru plata transportului, a diurnei, a indemnizaţiei şi a cazării pe timpul deplasării, precum şi a cheltuielilor neprevăzute.
De asemenea, nu este limitată plata în numerar a impozitelor, taxelor, contribuţiilor, amenzilor şi a altor obligaţii datorate bugetului general consolidat al statului.
Plafonul poate fi depăşit, conform legii, şi pentru retragerea de numerar din conturi deschise la bănci pentru plata salariilor şi a altor drepturi de personal.
Totodată, Legea prevede limitarea comisioanelor interbancare la maxim 0,2% pentru cardurile de debit şi la 0,3% pentru cardurile de credit, însă această prevedere intră în vigoare la un an de la publicarea actului normativ.