Controversele din jurul unei morți fulgerătoare

Decesul fostului mare fotbalist Ilie Balaci a dat naștere mai multor semne de întrebare

Trecut în neființă, duminică dimineața, Ilie Balaci (62 de ani) a fost plâns de toată suflarea fotbalului românesc, de familie și prieteni.

Cauza decesului a fost stabilită, ieri, în urma efectuării autopsiei cerute de familie. Inițial s-a vorbit despre un infarct, apoi despre un atac cerebral. Medicul legist a stabilit că „Minunea Blondă” a fost răpusă de infarct. Conform unor apropiați ai familiei, Balaci avusese mici probleme de respirație în ultimele zile.

 

O vecină i-a acordat primul ajutor

Ziaruldecraiova.ro menționează că olteanul a mers la doctor și a primit un tratament specific alergiei. Duminică, după ce i s-a făcut rău, fostul component al „Craiovei Maxima” a primit ajutor din partea unei vecine cu pregătire medicală. Primul echipaj medical ajuns acasă la familia Balaci a încercat să-l resusciteze și să-l intubeze. Pentru că fostul internațional român avea căile respiratorii inflamate, procedura a fost imposibil de făcut, așa că a fost solicitat un alt echipaj.

 

O echipă de control de la Ministerul Sănătății

Procedurile au fost reluate de a doua echipă, dar Balaci a decedat după o oră și jumătate. Ieri, Sorina Pintea, ministrul Sănătății, a anunțat că a trimis ieri o echipă care să investigheze condițiile dispariției fulgerătoare a „Minunii Blonde”.

Împreună cu domnul Raed Arafat am constituit o echipă de control care se va deplasa la Craiova în ceea ce privește decesul domnului Ilie Balaci. Vom verifica modul în care s-au efectuat procedurile, modul în care s-a declarat decesul”, a afirmat Pintea, care a mai menționat că este vorba despre o autosesizare, nu de o reclamație.

 

Va fi înmormântat astăzi

 Altfel, ieri, poliția din Craiova a deschis un dosar penal pentru moarte suspectă în acest caz. Sicriul cu trupul neînsuflețit al lui Ilie Balaci a fost depus luni, în jurul prânzului, la Biserica „Sfântul Ilie” din Craiova.

Înmormântarea va avea loc, astăzi, începând cu ora 12.00. Mulți dintre foștii colegi, dar și suporteri ai Universității Craiova, curioși și oficialități locale au venit, ieri, pentru a-i aduce un ultim omagiu fostului mare fotbalist.

 

Omagiat pe „Ion Oblemenco”

Ilie Balaci a fost omagiat, duminică seara, la partida „U” Craiova - FCSB, încheiată cu victoria oltenilor, scor 2-1.

Înaintea fluierului de start a fost ținut un moment de reculegere, iar în minutul 8, imediat după ce oaspeții au deschis scorul, spectatorii au aruncat cu mii de flori pe gazonul arenei „Ion Oblemenco”. Jucătorii „alb-albaștrilor” i-au dedicat celui dispărut primul succes obținut în fața „roșalbaștrilor”, după o pauză de 16 ani.

 

A fost decorat post-mortem

Ilie Balaci a fost decorat, ieri, post-mortem, de președintele României, Klaus Iohannis, cu Ordinul Național „Serviciul Credincios” în grad de Cavaler. „În semn de deosebită apreciere și admirație pentru remarcabila sa carieră de fotbalist, pentru talentul cu care a promovat, timp de mai multe decenii, valoarea „sportului rege” și spiritul de fairplay în rândul tinerelor generații de sportivi, Președintele României a conferit post-mortem Ordinul Național „Serviciul Credincios” în grad de Cavaler fotbalistului Ilie Balaci”, a anunțat Administrația Prezidențială.