Ministrul de Interne a trimis Corpul de control la Poliția Capitalei. Inspectorii au o sarcină clară, să verifice acuzațiile grave care planează asupra conducerii acestei instituții.
Corpul de control al Ministerului de Interne a fost trimis la Poliţia Capitalei, după acuzaţiile grave de la vârful instituţiei/
"Ca urmare a informațiilor apărute în spațiul public după difuzarea la un post de televiziune a unui interviu cu șeful Serviciului Grupări Infracționale Violente din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București, ministrul Afacerilor Interne, Ion Marcel Vela, a dispus Corpului de Control efectuarea de îndată a unui control la Poliția Capitalei pentru a verifica veridicitatea datelor prezentate și pentru a dispune, în cel mai scurt timp, măsurile legale care se impun.
Conducerea Ministerului Afacerilor Interne și-a asumat în mod public ca principale obiective în perioada următoare destructurarea grupărilor infracționale și tragerea la răspundere penală a membrilor acestora", se arată în comunicatul MAI.
Conform conducerii Ministerului Afacerilor Externe nu vor fi tolerate abateri sau imixtiuni în activitatea structurilor MAI implicate în combaterea criminalității organizate Recent, după scandalul cu clanul Duduianu, au fost acuzaţii grave de la vârful Poliţiei Capitalei. Şeful structurii ar fi cerut informaţii dintr-un dosar de omor care se află în competenţa procurorului și a ofițerului de caz.
Bogdan Berechet i-ar fi cerut adjunctului Poliţiei Capitalei, Radu Gavriș, să justifice de ce nu i-a adus la cunoștință detalii operative din acel dosar. Totul s-ar fi întâmplat exact în timpul descinderilor de la clanul Duduianu.
"Totodată, precizăm că nu vor fi tolerate niciun fel de abateri sau imixtiuni în activitatea structurilor MAI implicate în combaterea criminalității organizate", se mai arată în document:, scrie site-ul .antena 3 citând documentul dat publicității de Ministerul Afacerilor Interne.
Vă reamintm că într-un interviu acordat Digi 24, comisarul-șef Andrei Marius, șeful Serviciului Grupuri Infracționale Violente, a afirmat că ofițerii acestui serviciu ar fi fost presați anul trecut să renunțe la anchete, după ce le-a fost interzisă colaborarea cu procurorii DIICOT. Sincopa de anul trecut a dus la haosul prezent astăzi pe străzi, a acuzat polițistul, în prima ieșire publică în cei 20 de ani de carieră.