Mii de polițiști au acționat în ultimele 24 de ore pe teren pentru a verifica modul în care se respectă măsurile de izolare, carantină și restricționarea circulației. S-au aplicat amenzi de aproape 12 milioane de lei.
Polițiștii au prins în flagrant delict 150 de persoane, care comiteau infracțiuni sau la scurt timp după aceea. Au fost verificate peste 35.900 de persoane, faţă de care s-a dispus izolarea sau carantină, transmite Poliția Română.
Aproape 14.000 de poliţişti au participat, vineri, în misiuni de menținere a ordinii publice în zona spitalelor și locațiilor de carantină, pentru depistarea persoanelor care se sustrag măsurilor de izolare sau carantină, pentru fluidizarea circulației, escortarea convoaielor sau a coloanelor de auto ori a autovehiculelor ce transportă materiale medicale sau pentru identificarea persoanelor în cadrul anchetelor epidemiologice, sprijinind totodată D.S.P.
Polițiștii au verificat și respectarea interdicțiilor impuse persoanelor aflate în izolare sau carantină și a celor impuse, pe timpul Stării de Urgență, unităților comerciale, efectuând totodată controale pentru combaterea criminalității economice.
În misiunile lor, polițiștii au fost sprijiniți de 3.800 de polițiști locali, alăturându-se, în activitățile în sistem integrant, jandarmi și efective ale Armatei.
În ultimele 24 de ore, polițiștii au verificat 36.000 de persoane faţă de care s-a dispus izolarea sau carantina. 340 de autovehicule (cu 1.215 persoane) au fost preluate, din zonele de frontieră.
Șase persoane s-au ales cu dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii privind zădărnicirea combaterii bolilor.
În urma verificărilor în teren, au fost aplicate 5.416 sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea interdicțiilor privind deplasarea/libera circulație, în valoare de peste 11.800.000 de lei.
Polițiștii sunt pregătiți pentru a interveni la sesizările oamenilor și pentru a oferi ajutor celor aflați în nevoie. Astfel, ieri, au realizat 3.120 de intervenții la evenimente, dintre care 2.626 au fost sesizate de cetățeni prin Apelul Unic de Urgență 112, fiind organizate 334 de acțiuni.
147 de persoane au fost prinse în flagrant delict, în timp ce comiteau infracțiuni sau imediat după aceea și alte 2 persoane urmărite au fost depistate.
În trafic, polițiștii au constatat 100 de infracțiuni rutiere, fiind reținute 18 de permise și retrase 130 de certificate de înmatriculare.
Poliția Română reamintește că forțele de ordine publică acționează pentru prevenirea și limitarea răspândirii noului Coronavirus (COVID 19), dar și pentru a preveni ilegalitățile de orice fel.