Contractele portocalii ale lui Bogdan Buzaianu

Contractele portocalii ale lui Bogdan Buzaianu

Energy Holding a incheiat doua contracte destepte de preluare de energie in 2005.

Evenimentul zilei” continua seria dezvaluirilor despre jaful din energie cu o alta exclusivitate. Energy Holding, firma infiintata de Bogdan Buzaianu, a incheiat si alte contracte de preluare de energie electrica de la stat, in decembrie 2005.

Compania, care si-a castigat pozitia de lider pe piata traderilor de energie electrica, a incheiat in 2005 doua contracte de preluare de energie termo cu Complexul Energetic Turceni. Valoarea acestora e de peste 160 de milioane de euro.

Intelegerile au fost parafate prin negociere directa si nu au fost incheiate in urma unor licitatii derulate prin Bursa de energie.  Pretul obtinut de Energy Holding pentru un megawatt ora a fost sub costul de productie, potrivit raportului intocmit de Corpul de Control al Ministerului Economiei din 2006, document in baza caruia s-a fundamentat punerea sub acuzare a fostului ministru Codrut Seres.

Ministru al industriilor la acea vreme, Codrut Seres s-a aratat indignat de contractele incheiate in mandatul sau, insa doar la nivel declarativ.

Turceni 1

In decembrie 2005, Energy Holding a incheiat un prim contract de vanzare-cumparare cu Complexul Energetic Turceni. Valabilitatea acestuia expira pe 31 decembrie 2007, dar potrivit clauzelor poate fi prelungit.

Cantitatea de energie electrica preluata de la stat in 2006 a fost de 438.000 megawati ora (MWh). Conditiile contractului sunt cele mai bune care se puteau obtine: energia termo se livreaza catre Energy Holding in banda, adica non-stop, la o putere de 50 MW, in toate zilele calendaristice.

Si tariful negociat de firma infiintata de Buzaianu este unul foarte bun: 950 lei/MWh, adica 27,1 euro. Numai in 2006, firma a cumparat curent de 11,8 milioane de euro.

Pretul stabilit de conducerea Complexului Turceni pentru Energy Holding a fost mai mic decat pretul de productie. Costul unui megawatt ora pentru primul trimestru al lui 2006 era situat la 124,56 lei, adica 35,5 euro, potrivit raportului facut anul trecut de Corpul de Control al Ministerului Economiei. Cu toate acestea, firma infiintata de Buzaianu a cumparat energie cu numai 95 de lei.

La un pret si la o cantitate similara pentru cei doi ani de contract rezulta ca Energy Holding va cumpara de la stat energie ieftina de circa 24 de milioane de euro.

Diferenta obtinuta in favoarea Energy Holding si in defavoarea statului este de 29,56 lei la un megawatt ora, adica 8,36 euro. De aici rezulta ca valoarea contractului trebuia sa se situeze la 15,5 milioane de euro, astfel ca statul sa nu iasa in pierdere. La acest contract, pierderea statului poate fi contabilizata la 3,7 milioane de euro.

Turceni 2

Si pentru ca sunt „baieti destepti”, cei de la Energy Holding au incheiat un al doilea contract cu Turceniul, tot in decembrie 2005. Valabilitatea acestuia expira in decembrie 2008, cantitatea de energie prevazuta este mai mare, iar pretul este si mai mic, comparativ cu cealalta intelegere.

Astfel, cantitatea acestuia s-a situat la aproximativ 700.000 de MWh pentru 2006, iar pretul la numai 89 lei/MWh, adica 25,4 euro. Anul trecut, valoarea intelegerii a fost de circa 17,8 milioane de euro. Cum costul de productie la Turceni a fost de 124,56 lei in 2006, rezulta o pierdere a statului de peste sapte milioane de euro.

La un pret si la o cantitate similara in cei trei ani de contract, rezulta ca Energy Holding va cumpara de la stat energie ieftina de circa 60 de milioane de euro.

Rovinari 3

Un alt contract de energie termo a fost incheiat de Energy Holding in decembrie 2004 si este valabil pana la sfarsitul lui 2008. Si conducerea de la Rovinari a stabilit un pret mai mic decat cel de productie pentru „baietii destepti” de la Energy Holding.

Numai anul trecut, Energy Holding a preluat de la Rovinari o cantitate de energie de circa 850.000 MWh. De aici rezulta ca valoarea din 2006 a contractului a fost de circa 26 de milioane de euro. Si acest contract a fost incheiat direct prin negociere, si nu in urma unei licitatii sustinute prin Bursa de specialitate.

La un pret si la o cantitate similara pentru toti cei 4 ani de contract, rezulta ca Energy Holding va cumpara de la stat energie ieftina de peste 100 de milioane de euro.

Anchetat

Seres, pierdut in declaratii

Dupa o ancheta a Corpului de Control al Ministerului Economiei la Complexurile Rovinari si Turceni, in mai 2006, ministrul de la acea vreme, Codrut Seres, facea declaratii sforaitoare. Acesta sustinea ca nu i se pare normal ca Electrica sa cumpere energie la un pret cu o treime mai mare decat pretul platit de anumite firme private.

Seres spunea atunci ca sunt firme private care cumpara energie electrica de la producatori cu 95 lei/MWh, in timp ce Electrica plateste 136 lei/MWh. Seres nu a suflat niciun cuvant despre pretul sub costurile de productie cu care cumparau electricitate firmele „baietilor destepti” si nici faptul ca Electrica, de exemplu, platea peste costul de productie.

Firmele care au incheiat contractele sub pretul de productie nu au fost insa numite de ministru. „Supararea mea e modul in care directorii unor companii de stat au decis sa defavorizeze directorii altor companii de stat pe o piata concurentiala”, spunea Seres. Supararea a fost atat de mare incat ministrul a taiat in carne vie. Directorul interimar de la acea vreme, Dumitru Ilinca, a fost demis de Seres in iunie 2006, dar reinscaunat o luna mai tarziu.

Potrivit aceluiasi raport al Corpului de Control al Ministerului Economiei, Complexul Energetic Rovinari a vandut 72,25a din energia produsa in 2005 prin contracte bilaterale, adica „baietilor destepti”, iar Complexul Energetic Turceni a vandut 68,9a din energie in acelasi mod.

Intr-o declaratie recenta pentru EVZ, Codrut Seres sustinea ca in 2005 si 2006 s-a intalnit de mai multe ori cu Bogdan Buzaianu pentru a discuta despre recuperarea penalitatilor Va Tech, dar si contractele Energy Holding cu Rovinari, Turceni si Hidroelectrica. Ieri, acesta a declarat ca discutiile cu Buzaianu nu au vizat contractele Energy Holding, ci retehnologizarea Portilor de Fier.

Istoric

Tunul de miliarde de la Hidroelectrica

Firma Energy Holding, infiintata in 2000 de Bogdan Buzaianu, finul fostului ministru al economiei, Dan Ioan Popescu, a devenit cel mai important trader privat de energie electrica din Romania in numai cativa ani. Compania a cunoscut o ascensiune ametitoare in cifra de afaceri si profit in anii de mandat ai lui Dan Ioan Popescu in fruntea ministerului economiei.

De altfel, intre 2001 si 2004, Energy Holding a incheiat cele mai „destepte” contracte de preluare de energie de la firme ale statului, aflate, evident, in subordinea ministerului condus de nasul DIP. Este vorba despre contracte cu clauze care sfideaza regulile economiei: preturi ridicol de mici, situate chiar sub costurile de productie, cantitati uriase de energie, clauze imposibil de modificat si reziliat sau perioade de timp de zece ani.

„Evenimentul zilei” a dezvaluit recent, in exclusivitate, cel mai „destept” contract de preluare de energie incheiat vreodata in Romania: contractul dintre Energy Holding, compania lui Buzaianu la acea vreme, si Hidroelectrica, firma statului. Valoarea acestuia a fost de 1,3 miliarde de dolari. Veniturile pe care compania le-ar putea obtine din revanzarea energiei pot ajunge la 3,2 miliarde de dolari.

 Dosarul „Energia”

Siguranta Sistemului Energetic National e si azi in pericol   Siguranta Sistemului Energetic National este, in continuare, in pericol. Starea se mentine din anul 2002, sustin procurorii Parchetului General in cuprinsul rezolutiei prin care au fost puse sub invinuire noua persoane in dosarul „Energia”.

Potrivit anchetatorilor, „manoperele ilicite” puse la cale in ultimii cinci ani de catre directorii Hidroelectrica si cei ai Agentiei Nationale de Reglementare in domeniul Energetic (ANRE) nu au fost niciodata „corectate”, desi au existat numeroase rapoarte si atentionari transmise de factorii abilitati. In plus, contractele preferentiale cu „baietii destepti”, valabile pana in 2014, au creat si vor continua sa creeze presiuni uriase asupra sistemului energetic.

Mai mult, spun specialistii, niciun factor de decizie de la nivel guvernamental nu s-a implicat pentru remedierea acestei situatii, nici in 2003 si nici ulterior. Cu toate acestea, singurul membru al guvernului acuzat oficial in acest dosar este Codrut Seres, fostul ministru al economiei.

Dunarea a curs numai pentru „baietii destepti”

In rezolutia procurorilor se arata ca situatia de pericol a atins punctul maxim in anul 2003, cand Romania a trecut printr-o perioada extrem de secetoasa.

Specialistii avertizau atunci ca situatia hidrologica se poate compara cu cea din 1946-1947 si 1950, „ani de referinta pentru seceta hidrologica din bazinul Dunarii”: debitul fluviului a fost scazut continuu, iar lacurile de acumulare au avut un coeficient de umplere de doar 65% la inceputul anului 2003, iar la sfarsitul aceluiasi an, de numai 41%, se arata in rapoarte.

In aceste conditii cu totul deosebite, responsabilii din cadrul Hidroelectrica, in special Eugen Pena, director general, ar fi trebuit sa invoce clauza de forta majora si sa stopeze, astfel, furnizarea de energie electrica pe piata libera, pentru a conserva resursele de apa din bazinele de acumulare pe timpul secetei. In mod normal, Hidroelectrica ar fi trebuit sa produca energie doar in situatii deosebite, astfel incat sa existe o rezerva de urgenta pentru situatiile in care consumul total din sistem crestea foarte mult.

In realitate, clauza de forta majora a fost aplicata doar pentru societatile de stat, cum ar fi Electrica SA, adica furnizorul de curent electric pentru populatie. In schimb, Hidrolectrica a continuat sa livreze energie ieftina catre firmele „baietilor destepti”, in cantitati mai mari decat le permiteau sa produca resursele de apa din lacurile de acumulare in conditii de seceta.

Diferenta de cantitate a fost cumparata de la Termoelectrica la preturi mari, ceea ce a dus la acumularea unor pierderi de aproape 120 de milioane de euro in 2003.

Pericol pe termen lung pentru siguranta energetica

Dar, mai mult decat atat, refuzul conducerii Hidroelectrica de a sista livrarea de energie catre „baietii destepti” a pus in pericol, pe termen mediu si lung, intreg sistemul energetic.

Expertii din cadrul Dispeceratului Energetic National au aratat ca pentru a compensa consumul de peste zi, in lipsa energiei hidro, se apela masiv la producerea energiei prin termocentrale. Si asta la costuri uriase. In plus, sustin specialistii, o parte din energia produsa era exportata, ceea ce intindea limitele sistemului la maximum.

„La orele de varf de sarcina s-a functionat de multe ori cu rezerva redusa si, daca ar fi aparut opriri accidentale, solutia ar fi fost deconectarea unor consumatori”, se arata intr-un raport al Dispeceratului Energetic National.

Noaptea, cand consumul scadea dramatic si cand exportul nu se realiza, centralele termoelectrice erau oprite. Costurile au fost enorme, pierderile inregistrate de stat fiind de ordinul miilor de miliarde de lei deoarece pornirea si oprirea repetata a termocentralelor au consumat cantitati foarte mari de materie prima (combustibili) si au dus la micsorarea semnificativa a rezervelor strategice.

Astfel, spun procurorii, s-a ajuns in punctul in care sistemul energetic national a fost pus in pericol pe termen mediu si lung. (Marius Iosef, Narcis Iordache)

Ne puteți urmări și pe Google News