Contract de 14 milioane de lei pentru foraj la sonda 20 LASLĂU

Romgaz a atribuit un contract în valoare de aproape 14 milioane de lei, fără TVA, pentru realizarea de lucrări pregătitoare provizorii, foraj şi probe de producţie la sonda de explorare 20 Laslău, potrivit unui anunţ de atribuire postat de Societatea Naţională de Gaze Naturale în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice, scrie Agerpres.

Contractul, în valoare finală de 13,966 milioane de lei, fără TVA, a fost atribuit prin licitaţie deschisă societăţii Foraj Sonde SA, pe criteriul preţului cel mai scăzut. Sonda va fi amplasată în extravilanul satului Seleuş, judeţul Mureş.

Conform anunţului din SEAP, obiectul contractului vizează efectuarea de lucrări pregătitoare provizorii, foraj şi probe de producţie la sonda de explorare 20 Laslău. Valoarea iniţială, estimată, fără TVA, a fost de 14,268 milioane de lei, din care suma aferentă procentului de diverse şi neprevăzute s-a ridicat la 1,297 milioane de lei. Procentajul aferent cheltuielilor diverse şi neprevăzute astfel cum acestea au fost definite de proiectant în devizul general este de 10%.

Contractul intră sub incidenţa acordului privind contractele de achiziţii publice şi nu poate fi subcontractat.