Contrabandiștii care vindeau țigări netimbrate la magazinele din sate, au fost săltați din așternuturi dimineața aceasta, cu mascații.
Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice împreună cu mascații de la Serviciul pentru Acțiuni Speciale Timiș și alături de jandarmi au descins, în această dimineață, în 12 locații ale unor contrabandiști de țigări din Cenei și localitățile bihorene Cărpineț și Ștei. ”Din cercetări a reieșit că, în perioada 2016 – 2017, bănuiții, unii dintre aceștia având calitatea de reprezentanți legali ai unor societăți comerciale, ar fi pus la punct un circuit infracțional constând în eludarea obligațiilor fiscale, bazat pe comercializarea produselor din tutun, fără ca acestea să fie supuse marcării și fără a fi achitate accizele aferente acestor operațiuni, prejudiciind în acest fel bugetul de stat”, se arată în comunicatul de ptresă transmis de Poliția Timiș. Acum anchetatorii încearcp să identifice depozitele folosite de contrabandiști, dar și să dea de urma țigărilor de contraband pe care aceștia le comercializau prin intermediul unor magazine.
Potrivit anchetatorilor, țigările de contrabandă erau aduse din Bihor după ce intrau din țară din Ucraina. Un număr de 12 suspecți vor fi aduși azi pentru audieri la Parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoara.