CONTRABANDĂ INEDITĂ în Portul Constanța. Vameșii au descoperit MOTOFIERĂSTRAIE CONTRAFĂCUTE

Descoperire-surpriză în Portul Constanța. Vameșii au controlat un container sosit din China pentru o societate comercială cu sediul în Ipoteşti, judeţul Suceava. În interior, au fost găsite 1.500 bucăţi motofierăstraie cu lanţ, susceptibile a fi contrafăcute, în valoare de aproximativ 832 000 euro.

Descoperirea a fost făcută, marți, 28 octombrie 2014, de inspectorii vamali de la Biroul vamal de frontieră Constanţa. Actionând în baza analizei de risc, vameșii au procedat la efectuarea controlului amănunţit asupra unui container sosit din China cu mărfuri pentru o societate comerciala cu sediul în Ipoteşti, judeţul Suceava.

Ca urmare a controlului fizic de specialitate efectuat, inspectorii vamali au reţinut 1.500 bucăţi motoferăstratie cu lanţ, inscripţionate URAL, susceptibile de a aduce atingere dreptului de proprietate intelectuală a mărcii STHIL. Valoarea acestora, dacă ar fi fost comercializate la valoarea bunului original, este de aproximativ 832 000 euro.

„Conform prevederilor Regulamentului (UE) nr. 608/2013 şi a Legii nr. 344/2005 privind unele măsuri pentru asigurarea respectării drepturilor de proprietate intelectuală în cadrul operaţiunilor de vămuire, autoritatea vamală a reţinut bunurile contrafăcute în vederea trimiterii spre expertizare, la finalizarea cazului urmând a fi dispuse măsurile legale ce se impun.”, a transmis Direcția Generală a Vămilor.