Lungmetrajul regizat de Steven Soderbergh, care va fi lansat în weekend în România, e un film de groază fără fantome, vampiri sau monştri, în care un virus este cel mai înfricoşător element.
Filmul "Contagion: Pericol nevăzut" a avut premiera la Festivalul de la Veneţia de anul acesta şi prezintă un scenariu deloc optimist în ceea ce priveşte ravagiile făcute de un virus, cu ADN de porc şi liliac, asupra populaţiei Pământului, în condiţiile în care planeta este mai uşor de străbătut ca niciodată.
Filmul deţine o distribuţie puternică - Matt Damon, Kate Winslet, Marion Cotillard, Gwyneth Paltrow, Laurence Fishburne şi Jude Law -, fiecare personaj reprezentând o perspectivă diferită asupra epidemiei.
Beth Emhoff, o femeie de afaceri interpretată de Gwyneth Paltrow, se întoarce acasă, în Minnesota, după o călătorie business la Hong Kong (cu o escală la Chicago, unde-l vizitează pe fostul iubit).
Soţul ei, Mitch, (Matt Damon) crede că e doar răcită şi cheamă salvarea abia atunci când femeia se prăbuşeşte pe jos şi moare la spital. Urmează şi moartea fiului lui Beth de doar câţiva ani, timp în care mai putem vedea câţiva oameni bolnavi la Hong Kong, Tokyo şi Londra. Dr. Leonora Orantes (Marion Cotillard), un specialist de la Organizaţia Mondială a Sănătăţii, merge la Hong Kong pentru a identifica Pacientul Zero.
Un blogger (Jude Law) exploatează potenţialul de scandal al acestei poveşti şi ulterior încearcă să profite cât mai mult de pe urma lui. Laurence Fishburne este Dr. Ellis Cheever de la Centrul pentru Controlul Bolilor din SUA şi cel care o trimite pe Dr. Erin Mears (Kate Winslet) în Minnesota, pentru a controla răspândirea bolii.
Pe măsură ce trec zilele (prezentate cu roşu pe ecran) şi epidemia ia amploare, Dr. Ally Hextall (Jennifer Ehle) se chinuie să găsească un vaccin pentru virus şi să salveze omenirea de la decimare.
Elemente reale şi înfricoşătoare
Detaliile oferite de Erin Mears sunt reale: un om, în medie, se atinge pe faţă de 2-3.000 de ori pe zi, timp în care atinge nenumărate alte suprafeţe. În "Contagion", camera este aţintită asupra obiectelor de zi cu zi, care capătă o dimensiune ame ninţătoare şi la care e imposibil să te uiţi din nou după ce ieşi de la film, precum bolul cu alune sau un pahar de băutură într-un bar, obiectele din rafturile de supermarket, atinse de cine-ştie câte alte mâini înainte de tine, barele din autobuz sau clanţele de la uşi.
Nu e de mirare că regizorul Steven Soderbergh şi actorii Marion Cotillard şi Matt Damon au devenit germofobi şi şi-au schimbat stilul de viaţă. "Filmul ăsta ar putea să fie pentru butoanele de la lift ce a fost «Fălci» pentru plajă", a declarat Soderbergh într- un interviu recent acordat "USA Today".
Epidemia de zvonuri şi teroare
Pe lângă nenumăratele decese (peste 20 de milioane la sfârşitul filmului), lungmetrajul acordă timp şi felului în care se schimbă relaţiile dintre oameni: o strângere de mâini devine un gest tabu, un tată nu-şi lasă fiica să iasă din casă, înnebunit că ar putea s-o piardă, în timp ce economiile încep să se prăbuşească, spitalele se umplu şi sunt abandonate de medici şi asistente, în ciuda jurământului hipocratic.
Virusul, duşmanul invizibil, microscopic şi omniprezent, este cu adevărat înspăimântător, în timp ce face mai multe victime decât toate catastrofele - naturale sau umane - ultimului secol laolaltă, de care nu sunt scutiţi cei care încearcă să-l oprească.
În acelaşi timp, Soderbergh studiază şi un alt tip de epidemii: cea a zvonisticii şi a paranoiei pornite de bloggerul Alan Krumwiede în propriile sale scopuri egoiste, cu privire la posibile leacuri (care dispar, desigur, din farmacii), dar la informaţiile pe care le dai mai departe unei persoane, ca un secret, însă, inevitabil, acestea devin publice.
Asta se întâmplă şi cu Dr. Ellis Cheever, care-i spune iubitei lui să plece din Chicago - rugând-o să nu spună nimănui - însă faptul se află şi demarează revolte, panică, lupte de stradă. Partea finală a filmului pierde din tensiunea iniţială, în timp ce descrie o oarecare revenire la normalitate, dar teroarea rămâne.