Ministerul Finanțelor va simplifica regulile pentru conducerea evidenței contabile în partidă simplă de către persoanele fizice care desfășoară activități în scopul realizării de venituri, potrivit unui proiect de ordin al ministrului Finanțelor Publice, citat de Agerpres.Ministerul Finanțelor va simplifica regulile pentru conducerea evidenței contabile în partidă simplă de către persoanele fizice care desfășoară activități în scopul realizării de venituri, potrivit unui proiect de ordin al ministrului Finanțelor Publice, citat de Agerpres.
Proiectul prevede simplificarea Registrului-inventar, prin menținerea a trei coloane din cele 10 prevăzute de reglementările actuale, eliminarea obligației parafării celor două registre contabile obligatorii la structura fiscală teritorială (pentru similitudine cu operatorii economici persoane juridice).
De asemenea, nomenclatorul principalelor documente financiar-contabile utilizate de persoanele fizice va cuprinde un număr mai mic de formulare — 10, comparativ cu reglementarea actuală care prevede 15 formulare.
Termenul legal de păstrare a documentelor justificative utilizate de persoanele fizice care utilizează contabilitatea în partidă simplă va fi redus de la 10 ani la cinci ani, cu unele excepții.
Reglementările privind contabilitatea în partidă simplă se aplică de către persoanele fizice al căror venit net anual este determinat în sistem real, pe baza datelor din contabilitate, și este obținut din cedarea folosinței bunurilor, activități agricole, silvicultură și piscicultură, precum și din activități independente — activități economice (PFA, întreprinderi individuale și întreprinderi familiale), profesii libere (medici, avocați, notari, auditori financiari, consultanți fiscali, experți contabili, arhitecți), drepturi de proprietate intelectuală (dacă optează pentru determinarea venitului net în sistem real).