Gilberto Gerra, şeful departamentului de Sănătate din cadrul biroului anti-drog al ONU, spune, într-un interviu pentru EVZ, că dependenţa de droguri trebuie tratată ca orice boală, nu ca o crimă.
Italianul Gilberto Gerra, şeful departamentului de Prevenţie şi Sănătate al UNODC (Biroul ONU pentru Combaterea Drogurilor şi a Criminalităţii), vorbeşte în cuvinte mari. Despre cum, dacă scăpăm de sărăcie, scăpăm şi de problema drogurilor. Pictează, în biroul său din sediul ONU Viena, un tablou suprarealist, dar cât se poate de bine fundamentat ştiinţific. Descrie cum rapoartele sale conţin, pe lângă date statistice, informaţii despre copii sud-americani injectându-şi droguri amestecate cu benzină şi afgani trecând de la opium la tablete şi pastile.
Cea de-a 54 Comisie pentru Droguri (Comission on Narcotic Drugs - CND), din martie, a avut loc la exact 50 de ani de la semnarea Convenţiei Unice pentru Stupefiante, din 1961, prima care a trecut pe "lista neagră" oficială droguri celebre, precum canabisul, cocaina sau heroina. Activiştii pro-legalizarea drogurilor au protestat, cerând să fie schimbată, pe motiv că e învechită. Au reclamat că tot conceptul "războiului împotriva drogurilor" e învechit în sine, că e nevoie de deschidere.
Gilberto Gerra crede mai degrabă că trebuie să lucrăm la baza nevoilor care duc la consum de droguri. Într-un interviu acordat la CND pentru EVZ, şeful departamentului de Sănătate în cadrul biroului anti-drog al ONU spune că e nevoie de tratament, nu de puşcărie pentru dependenţi. Că dependenţa e o boală şi trebuie tratată ca atare. "Dacă ai zece paturi în clinică, pentru diabet, atunci vrem zece paturi şi pentru dependenţă de droguri", spune italianul.
LEGALIZARE ŞI VINOVĂŢIE
"Când îl pui într-o celulă, îl pedepseşti de fapt de două ori"
EVZ: Au trecut 50 de ani de la semnarea Convenţiei Unice pentru Stupefiante, din 1961. La CND, anul acesta, s-a ridicat des întrebarea "Cât de actuală mai este aceasta?". Dumneavoastră ce credeţi? Gilberto Gerra: Convenţia nu e veche, e chiar "tânără". Pentru că ea se referă exact la sănătatea oamenilor. Scopul ei este să ofere accesul oamenilor la tratamente pentru durere sau probleme psihiatrice. Ea dă posibilitatea de a controla anumite substanţe în scop medical şi ştiinţific. E vorba de viziunea socială şi pe sănătate a convenţiei, care există încă din 1961. Spiritul ei acesta a fost. Eu sunt un mare fan al convenţiei. Cred că toate lucrurile care se referă la consecinţele nedorite ale sistemului de control al stupefiantelor nu au fost generate de acest act. Au fost consecinţe ale unor interpretări greşite, stranii. De exemplu, dacă te apuci să construieşti lagăre de muncă unde să pui oamenii care iau droguri timp de şase, şapte ani, asta nu e tratament pentru mine. Unele ţări spun: "Facem asta pentru convenţie, pentru sistemul de control". Dar asta nu e tratament. Aşadar credeţi că ţările ar trebui să mai relaxeze măsurile dure de combatere anti-drog şi să se axeze pe tratament... Cred că fiecare ţară ar trebui să-şi facă o listă şi să treacă acolo care sunt de fapt ideile din convenţie. Ea e plină de elemente legate de acces la informaţie, la educaţie, sănătate, protecţie socială etc. Şi există o declaraţie foarte interesantă din partea International Narcotics Control Board (INCB) – care, pentru noi, este instituţia cvasi-juridică, este, cum ar veni, "Tribunalul" nostru. INCB are un raport din 2007 unde se spune că, în ce priveşte consumul, cultivarea şi deţinerea, în scopuri personale, a anumitor droguri trecute în convenţie, se recomandă tratamentul consumatorilor, ca alternativă la pedepsirea acestora. Credeţi însă că această filosofie poate fi aplicată în ţări ca Rusia, de exemplu, unde metodele de reducere a riscurilor de tipul tratamentului cu metadonă la dependenţii de heroină nu sunt luate în seamă? Ce pot spune este că nu vom avea succes în implementarea acestor metode mâine dimineaţă sau peste noapte. Suntem o parte a ONU ca toate celelalte instituţii din organizaţie. Nu poţi spune că FAO (Food and Agriculture Organization – Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură, n.r.) merge şi dă mâncare pentru toată lumea într-o săptămână. Suntem într-un dialog menţinut cu Federaţia Rusă, cu multe ţări, acolo unde nu au tot timpul facilităţi bune pentru tratament.
"Dacă simţi nevoia să fumezi canabis când ai 17 ani, înseamnă că-ţi lipseşte ceva"
Ce credeţi despre ridicarea prohibiţiei pentru anumite droguri? Dacă vă referiţi la prohibiţie când vorbiţi de droguri în afara folosirii lor în scopuri medicale şi ştiinţifice, atunci sunt de acord cu ea. Dar fiul meu are 17 ani. E la vârsta la care e tentat să folosească canabis, de exemplu. Dacă simţi nevoia să fumezi canabis când ai 17 ani, atunci înseamnă că-ţi lipseşte ceva, că ai nevoie de ceva. Poate ai probleme legate de încrederea în tine, legate de viitorul tău, de perspectivele tale în viaţă, deci, ai nevoie de ceva. Probabil că ai nevoie de un psiholog, de un asistent social, de prieteni, o altă relaţie cu părinţii etc. Aşa că nu mai trebuie să mergi pentru trei luni, pentru şase luni la închisoare. E complet absurd.
Un preot care a văzut ce am prezentat legat de istoria problemelor care vin dinaintea consumului de droguri mi-a spus: Dacă îl pedepseşti, când îl pui într-o celulă, îl pedepseşti de fapt de două ori. Pentru că el era deja pedepsit de viaţă. Dacă te-ai născut cu un temperament bun, cu o genetică bună, fără probleme de personalitate, fără orientare către agresivitate sau timiditate excesivă, dacă nu ai probleme legate de ataşamentul faţă de mamă, eşti dintr-o familie bună, ai profesori buni, atunci eşti într-o poziţie în care poţi spune "Nu" drogurilor, nu nicotinei. Aceşti copii care cresc în condiţii bune refuză de cele mai multe ori să experimenteze cu tutunul, de exemplu. Cei mai mulţi nu sunt însă din astfel de medii... Dacă te-ai născut în extrema cealaltă, cu multe probleme de la bun început, cu o moştenire genetică care te face mai vulnerabil, atunci eşti mai dispus să încerci lucruri din astea. Sunt experimente care arată că există şi o componentă genetică la mijloc. Adică un genotip care te face mai dispus să cauţi noul, senzaţionalul. Anul trecut, la CND, am prezentat legătura dintre moştenirea genetică şi consumul de droguri, dintre neglijenţă din partea părinţilor şi abuzul de stupefiante.
Şi prietenul meu, ambasadorul UNODC, Christopher Lawford Kennedy (nepotul preşedintelui J.F. Kennedy, fost dependent de droguri – n.r.) mi-a spus: "Păi, eu mă încadrez şi la neglijenţă şi la moştenirea genetică!". Pentru că, de exemplu, unchiul său, Ted Kennedy, a murit de alcoolism, deci e în familia lui. Şi apoi se adaugă drama celor doi unchi (JFK şi Robert Kennedy- n.r.), ambii ucişi în public. Mama lor nu le permitea să iasă în parc să se joace cu alţi copii, din cauza acestei situaţii. Era panică, să nu fii ucis. Şi toate astea, în general, adăugate la genele din familia ta, fac istoricul bolii tale, dependenţa.
Nu e vina nimănui, nu e nimeni responsabil când face asta. La o întâlnire pe care am avut-o cu ONG-urile, la CND, era cineva, probabil de la o organizaţie conservatoare, care a spus: "A, dar nu sunt nevinovaţi consumatorii!". Iar eu am vrut să spun, dar nu a fost timp: "Nu, aceşti oameni sunt complet nevinovaţi!". Sunt la fel de responsabili pentru ce li se întâmplă ca şi un diabetic, sau un schizofrenic sau orice altă boală!
Consumatorul de droguri e la fel de vinovat pentru ce i se întâmplă, cât e un diabetic pentru boala sa. Iar motto-ul programului nostru este: "Nimic altceva decât de ce e nevoie pentru oricare altă boală". Nu vrem discriminare. Dacă ai zece paturi în clinică pentru diabet, vrem zece paturi pentru dependenţă de droguri. Dacă ai anumite standarde medicale pentru diabet sau tuberculoză, atunci trebuie să ai aceleaşi standarde pentru dependenţii de droguri. DEPENDENT CU CLASĂ
Cum a ajuns un Kennedy ambasador ONU
Christopher Kennedy a spus că a devenit ambasador UNODC datorită dumneavoastră. La ce s-a referit? Ne-am întâlnit prin Michel Perron, preşedintele comitetului de ONG-uri, acum doi ani, el ne-a făcut cunoştinţă. Şi l-am invitat anul trecut la CND. Şi am văzut că tipul ăsta era omul nostru, cum ar veni. Are multe cunoştinţe, prin familia sa, la nivel înalt în SUA. Ştie, prin tată, mulţi oameni la Hollywood. Prin mamă, mulţi oameni din Congresul american. Şi are trecutul acesta cu dependenţa de droguri. Este foarte serios, foarte modest, spune "Nu exclud că m-aş putea întoarce la consum", ceea ce e cel mai corect mod de a pune problema. Ştie că e o boală, nu spune ca idioţii "Nu mă voi mai apuca niciodată de asta!". La grupurile de lucru cu dependenţii de droguri sau alcool, chiar şi după 12 ani fără să consume, ei spun "Sunt un alcoolic!", nu "Am fost un alcoolic". Pentru că dorinţa rămâne.
DESPRE DISCRIMINARE
"Azi, cineva din Congo cu internet adoptă drogurile de la Paris"
În ţări ca România există încă stereotipuri, oameni care spun: "Drogaţii şi-au făcut-o cu mâna lor. Merită ce li se întâmplă"... Din păcate, o să vă dau o veste proastă. Credeţi că există stigmatizarea dependenţilor în ţări foste comuniste ca a dumneavoastră. Dar eu sunt din Italia. Discriminarea e peste tot. E vorba, la un nivel social, de un sentiment de vinovăţie. Ca atunci când părinţii nu pot accepta că au un copil care a devenit dependent de droguri şi nu vor să vadă, să înţeleagă asta. Aşa că întreaga societate are aceeaşi atitudine de negare, un sentiment de vinovăţie. Eu încerc să le explic că nu e vorba de vina cuiva, nu e nimeni vinovat. Nu există societate vinovată, părinţi vinovaţi, există doar o problemă. Nu vă faceţi griji! Nu există responsabilitatea cetăţeanului de la Roma sau de la Bucureşti. Avem aceeaşi responsabilitate pe care au avut-o oamenii în urmă cu un secol când s-a schimbat situaţia leproşilor, de exemplu. Atunci dacă erai lepros erai considerat un păcătos, erai dat afară din sat. E aceeaşi reacţie la dependenţa de droguri, deoarece era proasta înţelegere a bolii. Sau cum a fost la epileptici, când se spunea că sunt posedaţi de diavol. Va trebui să muncim să schimbăm asta, peste tot în lume.
"Rudele" sintetice şi etnobotanicele
În România este o mare dezbatere privind droguri legale, etnobotanicele. Cum priviţi dumneavoastră problema aceasta? Este un proces. Trebuie să trageţi semnalul de alarmă la Organizaţia Mondială a Sănătăţii, iar apoi la CND se discută să pună drogurile pe lista de stupefiante ilegale. E foarte greu, deoarece aceste droguri chimice îşi schimbă repede structura şi sunt vândute practic cu aceleaşi efecte, dar cu alt nume. Ştiu. Asta este mişcarea inteligentă a creatorului de droguri, să creeze "veri", "rude" ale Extasy şi a altor droguri. Dar la nivel naţional se poate decide să pună un drog sub control. Am subliniat recent efectul unor droguri mult mai sintetice decât cele dinainte. Acum sunt oameni care iau GHB (substanţă interzisă, folosită ca anestetic în anumite ţări – n.r.) în loc să bea alcool. Sau oameni care iau mephedrone pentru a simţi că nu sunt singuri. OxyContin în loc de heroină.
Am remarcat în studiul nostru de anul trecut că a apărut o problemă în Kabul, Afganistan, unde există din ce în ce mai mulţi oameni care iau OxyContin! În mijlocul opium-ului, ei iau substanţa asta! Mintea celor tineri se mută în ce priveşte drogurile spre ideea de tabletă, de ceva sintetic. Derivatele din plante, din frunze de canabis etc. nu mai sunt la modă. Există azi un drog sintetic care e compatibil pentru receptorii din creier cu canabisul. Dar nu e din plantă, e făcut în laborator. Are acelaşi efect asupra creierului.
Trebuie să ne trezim, asta e o problemă globală. Azi, cineva din Congo care are o conexiune la internet adoptă stilul de viaţă, mentalitatea, cultura şi drogurile de la Paris sau New York, în timp real! NOI TENDINŢE
"Vă imaginaţi cum ar arăta un regim prohibitiv împotriva benzinei?"
Cum vă descurcaţi cu programele de sănătate pe care le derulaţi, în criză? Pot să spun că pe secţiunea de HIV/ SIDA primesc aceleaşi resurse ca înainte. Iar pentru partea legată de reducere a cererii pentru droguri, a riscurilor şi a tratamentelor preventive au crescut bugetul de la doar 800.000 de dolari – era ridicol! -, în 2007, când am venit, la mai mult de 12 milioane pe an. Deci, ne mişcăm. Vorbim de o picătură î ocean, dar cred că şi CND de anul ăsta a fost altfel. De ce? Pentru că eu cred că oamenii încep să realizeze că simpla intervenţie asupra reducerii traficului de droguri e bună, trebuie făcută, dar nu e de ajuns. Hillary Clinton, în Mexic, a comentat, la graniţă, că degeaba mobilizăm noi toată armata, toată poliţia, alocăm miliarde luptei anti-drog, dacă nu reducem apetitul uriaş pentru cocaină din SUA, din Europa etc. Se va găsi mereu un criminal care va profita de asta. S-a decis astfel să se aloce o componentă importantă a programelor pentru reducerea cererii de droguri. Autorităţile încep să se uite şi la aceste metode. Înainte se uitau doar cum să blocheze traficul de droguri care vine din Afganistan etc. Dar acum văd că multe dintre aceste ţări devin din ţări de origine, ţări de consum. Şi e un lanţ. Cu cât ai mai mulţi dependenţi, cu atât creşte numărul membrilor din organizaţiile criminale care se ocupă de trafic şi ai mai mulţi tineri care sunt rupţi de la o dezvoltare normală în societate ş.a.m.d. Şi lucrăm să ne axăm pe elementele de bază.
Din păcate, în prezent copiii din America Latină fumează "crack" (cocaină – n.r.). Pentru că e atât de ieftină. Înainte, când nu era accesibilă, inhalau diverse lucrurui, dar mai luau "porcaria", cum se spune în portugheză. Asta e un amestec de benzină cu pudră de rohipnol (sedativ puternic – n.r.). Şi care se injecta! Vă imaginaţi cum ar arăta un regim prohibitiv împotriva distribuţiei de benzină? Aşa că, în realitate, trebuie să ne ocupăm de uriaşa suferinţă a multor copii, din cauza excluderii sociale, din cauza lipsei de educaţie, a sărăciei în multe ţări, dacă nu luăm în seamă protecţia acestor copii, a familiilor lor, va fi rău. Şi nu mă refer la programe-pilot la şcoală. Pentru că, în multe ţări, ies copiii de la şcoală şi în faţă găsesc o lume plină de criminali, nu vezi altă realitate, mama şi tatăl tău lucrează pe mai puţin de un dolar pe zi, ce fel de societate e asta. Şi de aici apare vulnerabilitatea. De ce sunt atunci atât de puţine organizaţii care reprezintă ţări din Africa, de exemplu, la întâlniri ONU pe droguri, ca CND? Cred că e clar de ce, pentru că nu-şi permit. Ţările bogate pot veni, la nivel guvernamental, cu doi doctori, doi diplomaţi, doi poliţişti, în delegaţii mari. Dar ţările sărace vin la CND doar cu câte un poliţist, care nu ştie nimic, reprezentând stilul vechi al comisiei şi vechea interpretare a convenţiei. Şi când vine rândul lui să vorbească, bietul om trebuie să citească o declaraţie, complet neinteractiv. Pentru că el nu este un expert, are cunoştinţe doar pe o arie. Ar fi o idee să se creeze un fel de fond financiar, pe viitor, ca să poată veni şi ţările astea cum trebuie, nu doar reprezentate de o singură persoană, care nu ştie să acopere toate discuţiile.