Astăzi a avut loc lansarea campaniei UE "Generaţia trează. Alegerile tale pot schimba lumea!", destinată să încurajeze integrarea utilizării eficiente a resurselor în viaţa de zi cu zi a consumatorilor.
Campania a fost inaugurată în Polonia de comisarul european pentru mediu Janez PotoÄnik şi de ministerul polonez al mediului Andrzej Kraszewski. Scopul acesteia este de a sensibiliza publicul în privinţa nevoii de a utiliza în mod judicios resursele naturale limitate şi de a-i încuraja pe cetăţeni să reflecteze asupra modului în care deciziile lor de cumpărare afectează planeta. Comisarul european pentru mediu, Janez PotoÄnik, a declarat: "În condiţiile în care economia noastră este în dificultate, iar resursele de care dispunem sunt în scădere, este timpul să reevaluăm o parte din obiceiurile noastre. Pe lângă faptul că ajută la protejarea mediului, utilizarea mai atentă a resurselor economiseşte în acelaşi timp bani şi reduce costurile agenţilor economici. Este vorba de a face mai mult folosindu-ne de mai puţin. Cu toţii putem face ceva. Trebuie doar să ne trezim!" Trezirea unei generaţii Mesajul-cheie este "consumă altfel - gândeşte înainte să alegi!". Prin alegeri corecte putem să ajutăm cu toţii la prezervarea resurselor naturale, la realizarea de economii, la reducerea impactului nostru asupra mediului şi la garantarea unui viitor mai durabil pentru noi toţi. Principalele instrumente ale campaniei sunt un clip viral, un site web consacrat acestei teme şi o pagină Facebook unde vizitatorii sunt încurajaţi să se alăture "generaţiei treze" (Generation awake) şi să accepte provocările propuse, de exemplu să utilizeze exclusiv transportul public timp de o lună sau să îşi reducă timpul petrecut sub duş, pentru a economisi apa. Lansarea acestei campanii la nivel european are loc în Polonia, ţara care deţine în prezent preşedinţia rotativă a Consiliului UE. La evenimentul de lansare de la Varşovia a fost instalat un stand unde vizitatorii vor primi sfaturi privitoare la bucătăria şi moda "durabile", precum şi la utilizarea eficientă a energiei. Se va organiza, de asemenea, o dezbatere pe tema "Your choices make a world of difference" (Alegerile tale pot schimba lumea!), la care vor participa Janez PotoÄnik, ministrul Kraszewski şi reprezentanţii ONG-urilor şi ai sectorului privat. Anul acesta se vor mai organiza evenimente de lansare în Republica Cehă, Ungaria şi Regatul Unit. Eficienţa utilizării resurselor se referă la sustenabilitate - să facem mai mult folosind mai puţin, precum şi la reducerea la minim a impactului asupra mediului. Este vorba de a face alegerile corecte pentru a asigura o bună calitate a vieţii, nu doar în prezent, ci şi pentru generaţiile viitoare. Utilizarea mai eficientă a resurselor este singura modalitate de atingere a nivelului de sănătate, prosperitate şi calitatea vieţii la care aspirăm cu toţii, ţinând cont de limitele planetei. Pentru a ajunge să utilizăm eficient resursele trebuie să ne schimbăm felul de a gândi şi tiparele comportamentale, ţinând cont de consecinţele alegerilor noastre asupra resurselor naturale. Nu este vorba de a consuma mai puţin, ci de a consuma altfel. Viitorul nostru depinde de modul în care utilizăm resursele în prezent. Dornici să ne ameliorăm standardul de viaţă, tindem să consumăm fără să ne mai gândim la consecinţe. Uităm de impactul comportamentelor noastre asupra unor resurse naturale precum apa, solurile fertile, aerul curat şi biodiversitatea. Iar acest lucru se plăteşte: pe măsură ce aceste resurse devin mai rare, ne punem în pericol viitorul. Agenţii economici pot chiar profita de această ocazie. O eficienţă mai mare poate conduce la reducerea costurilor. Produsele sustenabile şi serviciile noi deschid noi pieţe. Inovarea poate duce la o mai mare competitivitate şi poate crea locuri de muncă, sunt de părere specialiştii.