Veniturile totale medii lunare pe o gospodărie au fost de 3.250 lei, iar cheltuielile de 2.761 lei/lună, în primul trimestru al acestui an, se arată într-un comunicat de presă al Institutului Naţional de Statistică (INS).
Veniturile totale medii lunare au reprezentat în trimestrul I 2017, în termeni nominali, 3.250 lei pe gospodărie şi 1.233 lei pe persoană. Cheltuielile totale ale populaţiei, au fost, în trimestrul I 2017, în medie, de 2.761 lei lunar pe gospodărie (1.048 lei pe persoană) şi au reprezentat 85,0% din nivelul veniturilor totale.
Conform INS, veniturile băneşti s-au ridicat, în medie, la 2.849 de lei lunar pe gospodărie (1.081 lei pe persoană), iar veniturile în natură de 401 lei lunar pe gospodărie (152 lei pe persoană). Salariile şi celelalte venituri asociate lor au format cea mai importantă sursă de venituri (59,7% din veniturile totale ale gospodăriilor).
La formarea veniturilor totale ale gospodăriilor au contribuit, de asemenea, veniturile din prestaţii sociale (21,7%), veniturile din agricultură (1,9%), veniturile din activităţi neagricole independente (2,2%) şi cele din proprietate şi din vânzări de active din patrimoniul gospodăriei (0,8%).
O pondere importantă deţin şi veniturile în natură (12,3%), în principal, contravaloarea consumului de produse agroalimentare din resurse proprii (10,9%).
Potrivit INS, mediul de rezidenţă influenţează diferenţele de nivel şi, mai ales, de structură între veniturile gospodăriilor dintre mediul urban şi mediul rural.
Datele INS arată că principalele destinaţii ale cheltuielilor efectuate de gospodării sunt consumul de bunuri alimentare, nealimentare, servicii şi transferurile către administraţia publică şi privată şi către bugetele asigurărilor sociale, sub forma impozitelor, contribuţiilor, cotizaţiilor, precum şi acoperirea unor nevoi legate de producţia gospodăriei (hrana animalelor şi păsărilor, plata muncii pentru producţia gospodăriei, produse pentru însămânţat, servicii veterinare etc.). Cheltuielile pentru investiţii, destinate pentru cumpărarea sau construcţia de locuinţe, cumpărarea de terenuri şi echipament necesar producţiei gospodăriei, cumpărarea de acţiuni etc. deţin o pondere mică în cheltuielile totale ale gospodăriilor populaţiei (doar 0,5%).
Conform clasificării standard pe destinaţii a cheltuielilor de consum (COICOP), produsele alimentare şi băuturile nealcoolice au deţinut, în trimestrul I 2017, în medie, 35,0% din consumul gospodăriilor.