Consultaţii prin telefon

Consultaţii prin telefon

Orange România a lansat, ieri, un serviciu prin care oferă clienţilor sfaturi medicale de la distanţă, cu ajutorul a cinci medici generalişti.

Telemedicina câştigă teren şi la noi în ţară. Compania de telefonie mobilă Orange România a testat ieri un serviciu prin care oferă clienţilor consultaţii medicale de la distanţă, în timp-record. „Indiferent că sunteţi la Milano sau la New York, puteţi avea medicul cu dumneavoastră“, a afirmat, ieri, la lansare, Thierry Millet, director comercial al Orange România.

Reţete prescrise electronic, în toate limbile

Practic, pentru orice problemă medicală „măruntă“ puteţi obţine o reţetă în timp-record, fără să mai treceţi pe la cabinetul doctorului. Serviciul poate fi util în special persoanelor care călătoresc mult şi nu au timp să consulte medicul. Avantajul reţetelor obţinute prin Medic4all este că pot fi prescrise în toate limbile, în format electronic. „Prin lansarea serviciilor de e-health în România, Orange face un pas înainte pentru a furniza clienţilor săi servicii inovatoare, specifice tehnologiei digitale“, a afirmat Christos Phocas, directorul Corporate Fixed Data Services Development din cadrul Orange România.

În România, pentru serviciul Medic4all au fost selectaţi cinci medici generalişti, iar în următorii ani vor fi puse la punct colaborări cu spitalele şi farmaciile, susţin reprezentanţii Orange România. În întreaga lume, există un milion de abonaţi pentru Medic4all, compania furnizând servicii de tip e-health în 28 de state.

Pe lângă consultaţii şi diagnostic, clienţii serviciului de telemedicină pot obţine informaţii despre medicamente şi despre denumirea în care pot fi găsite acestea în ţară sau atunci când călătoresc în străinătate. În caz de urgenţă, clienţii pot solicita prin SMS informaţii medicale vitale, precum grupa sangvină, alergii şi alte date esenţiale din fişa personală.

Serviciu gratuit până în aprilie

Compania de telefonie mobilă mai pune la dispoziţie, contra cost, şi un dispozitiv de monitorizare a sănătăţii, denumit Wirst Clinic.

Sub forma unei brăţări de mână, acesta poate furniza informaţii referitoare la valorile tensiunii arteriale, pulsului, electrocardiogramei, ritmului respirator, temperaturii. Rezultatele măsurătorilor se trimit automat prin sistemul Bluetooth către telefonul mobil şi apoi către fişa medicală on-line, printr-o reţea medicală de date.

Până la 30 aprilie 2009, activarea serviciului va fi gratuită. După aceea, tarifele lunare pentru abonamentul Medic4all vor fi între 15 şi 20 de euro, în funcţie de perioada pe care se face contractul.

Ne puteți urmări și pe Google News