Constructorii reduc profitul pentru a creşte vânzările

Cea mai mare parte a cumpărătorilor care vor să achiziţioneze o locuinţă spun că preţul optim este de 800 euro/mp.

Potrivit consultanţilor companiei Eurometropola, scăderea este semnificativă pentru că, la sfârşitul lui 2007, preţul considerat optim, în cazul unui apartament era de 1.000 de euro/mp.

Aceeaşi consultanţi spun că scăderile de până acum au fost rezultatul reducerii marjelor de profit ale dezvoltatorilor, şi nicidecum în urma ieftinirii din toamnă a materialelor de construcţie cu 35-40%.

Şi asta pentru că, stocul actual de locuinţe s-a construit la preţurile din primăvara lui 2008 sau toamnă 2007.

Reduceri doar pe hârtie În timpul târgurilor imobiliare, media a scos în evidenţă faptul că nu sunt discount-uri reale la preţurile apartamentelor.

Totuşi, chiar şi acolo unde reducerile există cu adevarat, potenţialii cumpărători ezită încă.

“Avem oferte concrete de apartamente noi pentru bugete reduse la 820 euro/mp, însă chiar şi în faţa unei astfel de propuneri, clienţii evită să ia decizia de cumpărare.”, susţin reprezentanţii companiei imobiliare.

Principalul motiv al îngheşării pieţei nu este lipsa finanţării, ci neîncrederea legată de valoarea apartamentului, şi faptul că nu se ştie cât de mult vor mai scădea preţurile şi unde se vor stabiliza acestea.

Dezvoltatorii susţin însă că, de acum înainte, scăderile de preţ vor fi mai mici, pentru că în cazul proiectelor finalizate, dezvoltatorii care nu au construit cu ajutorul creditelor ipotecare încă îşi mai permit să aştepte, nefiind presaţi de bănci.