Directorul general al CNAIR, Narcis Neaga a efectuat o vizită fulger pe șantierul centurii municipiului Satu Mare, unde lucrările sunt derulate cu viteza melcului.
Narcis Neaga le-a spus constructorilor prezenți că vremea le permite să lucreze la ridicarea structurilor, mai exact cele zece poduri și pasaje rutiere, dar ei nu fac nimic. În plus, angajații consultantului, firma Consitrans SRL, care trebuie să confirme lucrările executate de constructor și să le avizeze la plată, nu erau pe șantier. “I-am transmis Constructorului că are la dispoziție două săptămâni să își ia atribuțiile în serios și să se mobilizeze. În caz contrar, i-am atras atenția că îi voi rezilia contractul. Am același mesaj pentruconsultant, care din păcate nu este aici, motiv pentru care CNAIR îi va aduce la cunoștință acest mesaj prin intermediul unui comunicat de presă. Sper ca macar așa să afle și cei de la Consitrans ce îndatoriri au”, a spus Neaga.
Directorul CNAIR a mers la Satu Mare cu directorul DRDP Cluj, Crina Lăpușan. Cei doi șefi din CNAIR i-au avertizat și pe angajații companiei care trebuie să supervizeze proiectul construcției de la Satu Mare. Neaga a mai spus că nu este normal ca CNAIR să plătească la zi pentru toate lucrările iar acestea să fie construite cu viteza melcului. Referitor la angajații CNAIR care nu își fac treaba, Neaga a mai spus că va lua măsuri împotriva acestora. ”Trebuie să fie pe șantier, acolo unde se desfășoară lucrările, nu în birouri la cafele și prăjituri. Dacă ei cred că în domeniul ăsta pot să stea la birou între 8.00 și 16.00 și să aștepte să vină ziua de salariu, fără să se intereseze ce se întâmplă cu proiectele de milioane de euro pe care le au în administrare, se înșală. Am să le analizez activitatea și am să iau masuri împortiva acestor angajați care nu au înțeles ce trebuie să facă de fapt”, a afirmat directorul CNAIRR.