Constantin Nicolescu, susținut de PSD și la CJ Argeș

Anul trecut îi organizau un miting de susținere la Parchet, acum îl susțin pentru un nou mandat la șefia CJ Argeș. Ieri, Constantin Nicolescu a fost desemnat candidatul PSD la alegerile din 10 iunie.

"Vorbă mai puţină, fapte mai multe. Mergeţi în comune şi vorbiţi cu oamenii. Le spuneţi ce aţi făcut, ce puteţi şi ce nu puteţi face dacă veţi fi aleşi. Ce putem şi ce nu putem face dacă vom câştiga alegerile generale. Oamenii trebuie să ştie că suntem o echipă, USL Argeş, de la consilierii locali până la parlamentari. Trebuie să muncim inclusiv atunci când se numără voturile, altfel înseamnă ca din nou nu reuşim să ne atingem ţelul. În viaţă trebuie să ştii să faci echipă şi la bine, şi la rău", a spus Nicolescu la Conferinţa Extraordinară Judeţeană a PSD Argeş.

Acesta a condamnat traseismul politic, criticând politicienii care "se plimbă pe la toate partidele, pentru că vor să fie mereu la putere". Anul trecut, DNA îl acuza pe Nicolescu de mai multe acte de corupție vizând fonduri PHARE. În momentul arestării sale preventive, PSD a organizat un miting de protest în Argeș, la care a participat chiar și președintele partidului, Victor Ponta. Nicolescu a suferit și un atac de cord, ajungând de la tribunal la spital. Pe toată durata procesului, acesta are interdicție de a părăsi țara. CITIȚI ȘI:

  • BARONIADA 2012. Firmele șefului CJ Argeș, căpușe pe banii publici
  • Ponta, Năstase, Hrebenciuc, Vanghelie au strigat "libertate"