La malul Mării Negre, vacanţele de lux ale tinerilor de bani gata se amestecă cu sejururile celor care au pus, luni la rând, ban pe ban pentru o escapadă la soare.
Constanţa. Tot românul a văzut-o cel puţin o dată pe-ndelete sau din "goana" în pas de melc a trenului care l-a purtat, în vagoanele ce sfârâie la temperaturi greu de suportat, spre staţiunile preferate.
E împărăţia lui Radu Mazăre şi a discotecilor care s-au înmulţit la umbra telegondolei ca algele la mal după o furtună pe mare. E locul unde braziliencele îşi scutură podoabele în ritm de samba, iar fetiţele cochete îi scutură de bani pe băieţii cu ML-uri.
Constanţa cu a sa faleză pe care alunecă seară de seară, pe ritm de acordeon, lume multă, a fost "scena" pe care Toma Caragiu, Jean Constantin, Dem Rădulescu şi Puiu Constantin s-au jucat de-a hoţii şi vardiştii în "BD la mare". Nimic nu pare să se fi schimbat de atunci, aşa că o strategie de turism ar putea fi: "Veniţi de călcaţi pe aceleaşi locuri neatinse de mâna reabilitării în ultimii 40 de ani".
Iar în inima oraşului, pe plaja "Trei papuci", melancolicii pot asculta cântecul alungit, din gâturi răguşite, al micilor comercianţi, alungaţi de pe plajele din inima staţiunii constănţene: "Hai la porumbe fierteee!", "Poftiţi la gogoşi! Aromate, vanilateee!".
Cele două "Mamaia"
Şi pentru că majoritatea celor care trec prin oraş sunt în concediu, nimeni nu vede cât de goală e gogoaşa înăuntru, că la colţ de stradă miroase a animal mort, că eşti furat la rest, că ai mai multă apă în bere decât nisip pe picioare. Dar până la urmă, dacă tot ai cumpărat gogoaşa, trebuie s-o şi înghiţi.
Mamaia, în schimb, întinereşte. Doar pe jumătate de faţă, cea dinspre Năvodari. Acolo, terasele îşi flutură în vântul călduţ perdelele fumurii ca o frumoasă pletele blonde. Pe canapele nu îndrăznesc să se întindă decât cei care nu au emoţii pentru nota de plată şi nu sorb cu guriţe mici un cocktail colorat ca să dureze mai mult şederea lor la măsuţele mici, din sticlă.
Nu le pasă dacă primesc vreo amendă că s-au aventurat cu maşina până aproape de plajă şi au puterea să se uite cu dispreţ la terasele care anunţă de la poartă "preţuri de criză".
Acolo se perindă an de an şi maşinile de epocă şi, din când în când, vine să dea distracţiei binecuvântarea primarul Constanţei. Nu fără să uite însă să-i mai atragă atenţia vreunei turiste focoase: "Trebuie să mai slăbeşti!". E de datoria lui, de vreme ce se gândeşte că păpatul banilor străinilor stă în lookul româncelor.
Dacă te aventurezi într-o plimbare de la un capăt la altul al staţiunii, poţi observa ca într-un muzeu al ştiinţei, evoluţia omului, de la maimuţă la gentleman. Nici nu e nevoie să mai folosească vreun cuvânt ori să se bată cu pumnii peste pieptul proaspăt ras, băieţaşii trebuie doar să zdrăngăne cheile de la maşină ca să atragă atenţia domnişoarelor.
Preţurile suferă şi ele transformări cu fiecare pas care te duce spre jumătatea "de austeritate" a "Mamaiei". Dar cine se uită la bani în concediu? Peste tot gogoşi înfuriate, umbreluţe, suveniruri, mici, cozi la care se aşază oameni flămânzi, împingând tava.
Terasele se dezbracă de eleganţă pentru mesele lungi din lemn, la care se pot îngrămădi cât mai mulţi amatori de meniuri la 10 lei: "felul I, felul II şi desert". Puzderie de oameni îngrămădiţi pe cearşafuri caută un colţ de umbră sau îndură nisipul fierbinte care îi ciupeşte de picioare şi îi face să se grăbească spre terasele cu bere. La ieşirea din staţiune, pe străzile dogorite, în căldura amiezii, dintr-un panou publicitar râde sarcastic mesajul: "I love litoral".
La plajă, cu "Trei papuci"
Dacă urci mai sus de Delfinariu, dai de plaja "Trei papuci", mai puţin cunoscută turiştilor, dar savurată de constănţeni pentru că apa e adâncă de la mal şi curată şi pentru că nu eşti înconjurat de terase ca într-o cetate. Ameninţarea este însă aproape: la doi paşi, se ridică mai mulţi monştri cu ţepuşe de fier spărgând norii fumurii care defilează pe cer.
Anul viitor sigur plaja va fi flancată de mastodonţii cu geamuri fumurii, numiţi hoteluri. Şi, poate că din nisip se vor naşte mai multe terase, umbrind castelele de nisip ale puştilor care se bucură încă de linişte. Până atunci, şirurile lungi de turişti ce urcă şi coboară dealul lutos par o omidă uriaşă care-şi ondulează uşurel spinarea, încercând să scape de soarele ce păleşte doar după ora 17.00, ucis de umbra dealului care se grăbeşte să soarbă din apa mării.
Printre glasuri de copii, câţiva comercianţi îşi strigă oferta: "Porumbe fierte aveeem!", "Pantaloni scurţi, rochiţeee!", "Poftiţi la gogoşi, gogoşi de patiserie, aromate, vanilate. Poftiţi la băiatu’!". Indiferent că poftesc la gogoşi sau "la băiatu’", turiştii îşi văd de treaba lor: se joacă cu mingea, se plimbă cu saltelele gonflabile, se agaţă de geamandură, ignorând fluierul ascuţit şi scurt, ca un ţipăt de delfin, al salvamarilor.
Nici în orele de vârf plaja îngustă nu cunoaşte aglomeraţia staţiunii de mai la deal. Chiotele nu pier nici târziu în noapte, când ultimii turişti vin să încerce marea cu degetul, alungaţi de căldura din camere.
Cazinoul nu a tras potul cel mare
Portul e liniştit ziua. Pe faleză alunecă, în drum spre plaja Modern, câţiva paşi puturoşi. Tarabe îşi întind la soare lucrurile fără alt folos decât acela al aducerii aminte. Seara, faleza se umple de lume şi de cântecul acordeoanelor.
Marea îşi loveşte valurile cu putere de diguri, iar spuma albicioasă depune furioasă pe stânci câteva PET-uri şi ambalaje. Mai îmbătrânit cu un an, la un veac de la construcţie, Cazinoul plânge cu ochi mari de sticlă, pe care s-au aşezat, ca nişte cruci păgâne, în X, câteva lemne. Porumbeii dau ocol clădirii ca nişte vulturi unui leş.
Primarul Mazăre are însă gânduri mari: vrea să îl vândă chinezilor pentru renovare. Dar nimeni nu are timp să se întrebe de ce Cazinoul nu mai zâmbeşte la fel de fălos din poze. Majoritatea românilor l-au păstrat în suflet aşa cum era odinioară. Constanţa. Tot românul a văzut-o cel puţin o dată pe-ndelete sau din "goana" în pas de melc a trenului care l-a purtat, în vagoanele ce sfârâie la temperaturi greu de suportat, spre staţiunile preferate. E oraşul iubirilor fulgerătoare, al naţiilor amestecate, al luxului şi al crizei, e oraşul în care românii vin după ce un an întreg au pus bani la puşculiţă.
Că se poate face mai mult, că nu contează că mult înseamnă turism sexual sau de familie, înţeleg toţi cei care s-au întors acasă cu buzunarele uscate. "Am fost la mare!" e mesajul pe care-l poartă pielea rumenă ca un cozonac oriunde în România.