Poliţiştii constănţeni au reuşit să pună mâna pe trei suspecţi, care în urmă cu trei zile au spart maşina senatorului PSD Nicolae Moga şi i-au sustras portofelul plin cu documente , carduri şi bani. Este vorba despre trei indivizi, recidivişti, care în data de 9 noiembrie,au spart geamul portierei autoturismului lăsat de şoferul senatorului Moga, în faţa Regiei Judeţene de Apă din Constanţa.
Pentru spargerea geamului securizat, suspecţii s-au folosit de metoda clasică a folosirii unei bujii de maşină. După mediatizarea cazului, hoţii au lăsat documentele într-o cutie poştală, mai puţin un card şi suma de 300 lei. Cei trei au fost recunoscuţi după imaginile jafului, surprinse de o cameră de supraveghere a unui imobil din imediata vecinătate a Regiei Judeţene de Apă.
Şeful secţiei 3 poliţie Constanţa, comisar şef Mircea Vizitiu spune că la această oră, suspecţii sunt audiaţi , "urmând să-i ducem la Parchet şi pe urmă la arestare".
Senatorul Nicolae Moga a fost chemat la poliţie, unde a intrat în posesia actelor, "Sunt toate, legitimaţia de senator, permisul de armă, de vânătoare, atestatul de autocar pentru "Mogamobil " cu care eu umblu în teritoriu, permisul de aeronavă, cardurile, mai puţin unul, dar oricum le blocasem pe toate şi suma de 300 lei, bine că mi-am recuperat documentele".
"De obicei, nu-mi las portofelul în maşină dar miercuri ,şoferul m-a lăsat la Băneasa unde aveam treabă la centrul de sănătate şi a uitat să mi-l dea", a mai spus el.