Constanța. Coliziune violentă între două tiruri. Șofer în stare gravă

Un bărbat, de 62 de ani, a fost internat în stare gravă la Spitalul Județean de Urgență Constanța după ce, din cauza neatenției, tirul pe care îl conducea s-a izbit violent de un alt autocamion staționat pe DN3. În urma impactului, tirul lovit a distrus gardul unei case, intrând în curte.

Accidentul a avut loc în jurul orei 4,00 când pompierii ISU Dobrogea au fost alertați să intervină la Valu lui Traian. pe DN3, pentru descarcerarea unei persoane prinsă în cabina unui tir care intrase în coliziune cu un alt tir. Un echipaj de descarcerare și o ambulanță de terapie intensivă mobilă au intervenit pentru extragerea rănitului, potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Dobrogea, Anca Chiriță. Șoferul, un bărbat de 62 de ani, a fost transportat la Spitalul Județean de Urgență în stare gravă.

IPJ Constanța, prin purtătorul de cuvânt Cristian Vasile, informează că la ora 03.51, polițiștii au fost sesizați despre producerea unui accident rutier, în localitatea Valu lui Traian, unde un bărbat, de 62 de ani, a condus un ansamblu de vehicule pe DN3, dinspre localitatea Murfatlar către Constanța, iar pe fondul neatenției în conducere, a pierdut controlul asupra direcției către dreapta, intrând în coliziune cu un alt ansamblu de vehicule, care se afla staționat. În urma accidentului rutier, a rezultat vătămarea corporală gravă a conducătorului auto.